Revoltă la Rafaila
Dimensiune font:
Protest în comuna vasluiană Rafaila, acolo unde primarul reales al comunei, Constantin Fânariu, nu a fost lăsat ieri să intre în sediul instituţiei, de mai mulţi localnici nemulţumiţi de alegerea unui nou viceprimar. „Totul este pus la cale de fostul viceprimar (Gabriel Sandu – n.r.), care este membru PNL şi care a fost contracandidatul meu la alegerile locale. El nu a acceptat înfrângerea şi faptul că nu mai poate deţine în continuare funcţia de viceprimar. Noi am câştigat alegerile, avem majoritate în Consiliul Local, iar noul viceprimar (Florin Trotuş -- n.r.) a fost ales în mod legal”, a declarat primarul comunei Rafaila, Constantin Fânariu.
Pentru ca primarul şi angajaţii din administraţia locală să poată intra la lucru a fost nevoie de intervenţia jandarmilor. „Am trimis jandarmii la faţa locului pentru a rezolva situaţia. Este clar că acolo este vorba despre nişte neînţelegeri politice, însă lucrurile nu se rezolvă aşa, nu pot tolera ca activitatea unei primării să fie blocată. Există alte căi legale, dacă cineva este nemulţumit pentru felul în care a fost ales viceprimarul”, a declarat prefectul Daniel Olteanu.
Constantin Fânariu a câştigat al treilea mandat de primar în Rafaila. Fost membru PNL, edilul a profitat de prevederile Ordonanţei 55/2014 şi a trecut la PSD. Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau