Revolta ONG-urilor din Iaşi împotriva mincinoşilor din Primăria Iaşi
Dimensiune font:
In timp ce angajaţii Primăriei Iaşi sunt ocupaţi cu „nunţi ale colegilor, arestări şi doctorate”, ONG-urile ieşene cerşesc la uşa Primăriei fondurile promise pe programul de finanţare a proiectelor societăţii civile
În cursul acestei săptămâni, Comisia ONG din cadrul CDES Iaşi şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, au trimis, în numele a 65 de ONG-uri, o scrisoare deschisă către Primăria Iaşi, solicitând un răspuns public privind „modalitatea dezastruoasă de gestionare a programului de finanţare a proiectelor societăţii civile pentru anul 2015”, din bugetul Consiliului Local Iaşi, în acord cu prevederile Legii 350/2005. Reprezentanţii ONG-urilor susţin că s-a trecut de jumatatea lunii octombrie şi încă nu există un mesaj public privind selecţia proiectelor ce vor fi finanţate prin Legea 350/2005, chiar dacă ultima plată pe aceste proiecte ar trebui făcută până la jumătatea lunii decembrie. Anunţul de participare a fost publicat de aproape patru luni în Monitorul Oficial iar contractele de finanţare nu sunt semnate nici în acest moment. „Am apelat la o scrisoare deschisă deoarece, cu Primăria Iaşi este imposibil un dialog firesc şi în condiţiile legii, mai multe adrese primind un răspuns din partea acestei instituţii, mult după expirarea termenului legal, unele la un an de la expediere. Pe de o parte faceţi promisiuni de finanţare şi pe de alta, prin micşorarea perioadei de derulare a proiectelor, împiedicaţi derularea activităţilor propuse şi atingerea indicatorilor de succes asumaţi prin cererile de finanţare, respectiv creaţi cadrul perfect pentru necheltuirea banilor alocaţi. Vă solicităm găsirea responsabililor şi sancţionarea lor, deoarece ne-am săturat să fim plimbaţi cu vorba sau să sunăm zile în şir la funcţionari care au orice alte ocupaţii (nunţi ale angajaţilor, arestări, doctorate). Ne-am săturat să ni se spună cu revoltă că nu înţelegem ce ocupaţi sunt dumnealor, cei plătiţi din banii publici. Precizăm că, prin nerespectarea unor termene, de fapt, sute de beneficiari vulnerabili nu pot fi incluşi în programele sociale şi educaţionale gândite de ONG-urile participante la concursul de proiecte”, au susţinut reprezentanţii ONG-urilor ieşene, cerând în fapt tocmai ceea ce promitea primarul interimar, Mihai Chirica, şi anume transparenţă. De cealaltă parte, vicerimarul Daniel Mătăsaru susţine că în data de 29 octombrie va fi programată o întâlnire între ONG-uri şi reprezentanţii Primăriei Iaşi, pentru dialogul pe tema noului Regulament de finanţare. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau