Risc de apariţie a pestei porcine
Dimensiune font:
Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vaslui avertizează cu privire la riscul apariţiei pestei porcine africane la efectivele de mistreţi din ţara noastră. Vasile Negru a declarat că boala, care a apărut din Nordul Africii în Europa, s-a extins în ţări ca Georgia, Lituania, Estonia şi Letonia, a înaintat spre Belarus şi Ucraina, iar ultimul caz semnalat situat cel mai aproape de ţara noastră a fost în oraşul Odessa.
„Este vorba despre pesta porcină africană, care în momentul de faţă se află la o distanţă de aproximativ 135 de kilometri de graniţa de Est a României. Noi am luat toate măsurile impuse prin protocol pentru prevenirea acestei boli. Nu este o glumă, nu este un fapt de trecut cu vederea. Pesta porcină africană nu are antidot şi decimează întregile efective, dacă pătrunde microbul, atât la porcul sălbatic cât şi la cel domestic. Toţi membrii vânători au fost înştiinţaţi cu privire la riscul apariţiei acestei boli”, a declarat Vasile Negru. El a apelat la toţi gestionarii fondurilor de vânătoare şi la reprezentanţii circumscripţiilor sanitar veterinare pe raza cărora ar putea apărea exemplare bolnave să semnaleze orice caz de îmbolnăvire la vânat.
Citeşte şi: Scarlatina ameninţă şcolile
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau