Ritm alert de lucru în rondul din Podu Roş
Dimensiune font:
Deja, viitoarea platformă a căii de rulare este bătătorită pe acest tronson, putându-se trece la pregătirea montării şinei de tramvai
Pe Axa Sud, lucrările decurg mai bine decât s-ar fi aşteptat ieşenii. Astfel, în această săptămână a început turnarea zidurilor de sprijin în rondul din Podu Roş, respectiv între rond şi Poştă. Deja, viitoarea platformă a căii de rulare este bătătorită pe acest tronson, putându-se trece la pregătirea montării şinei de tramvai. Cât priveşte şina deja montată pe Strada Nicolina, au fost realizate suduri până la intersecţia cu Aleea Rozelor, fiind turnate zidurile de sprijin şi straturile de balast la baza pasajului, în partea dinspre Podu Roş.
Linie schimbată complet până aproape de pasarelă
Până în prezent, a fost schimbată complet linia de tramvai dintre CUG şi pasajul Nicolina, fiind asigurată şi protecţia fonică, şi cea împotriva vibraţiilor. Deja, se înaintează pe acest tronson prin sudarea şinelor dinspre intersecţia Şoselei Nicolina cu str. Salciilor şi str. Frumoasa, către pasajul Nicolina. Cât priveşte pasajul, aici se apropie de final turnarea plăcii de suprabetonare, după care va începe montarea şinei.
Peroane noi
După ce vor fi finalizate toate lucrările, RATP intenţionează să reintroducă tramvaie care să facă legătura între CUG, Nicolina şi zona centrală a oraşului. În acest an, pe şoseaua Nicolina vor fi definitivate peroanele aferente staţiilor de tramvai, pista de biciclişti, semnalizarea şi marcajele rutiere. De asemenea, pe str. Nicolina vor fi finalizate trotuarele din zona Lidl - Pod Nicolina, pista de biciclişti prin aplicarea stratului de uzură şi a vopselei roşii, precum şi stratul de uzură pentru zona Belvedere - Podu Roş. În zona Podului Nicolina vor fi amenajate cinci peroane pentru staţiile de tramvai şi vor fi finalizate semnalizarea şi marcajul rutier. La liniile de tramvai urmează a fi montat firul de contact şi finalizate lucrările de suprastructură din zona Lidl - Podu Roş.
Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau