Rosal a contestat licitaţia pentru măturatul Sucevei
Dimensiune font:
Se aşteaptă decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor
Primăria Suceava nu a mai semnat, ieri, contractul pentru atribuirea serviciului de salubritate stradală, aşa cum anterior anunţase. Parafarea documentelor nu a fost posibilă, deoarece, cu 3 minute înainte de expirarea perioadei stabilite prin lege, Rosal Grup a contestat licitaţia pentru desemnarea noului prestator în domeniul ridicării şi transportării gunoiului menajer, precum şi în cel al serviciilor de iarnă, procedură organizată de autorităţile sucevene. Primarul Ion Lungu a spus că, în consecinţă, nu mai rămâne decât să fie aşteptată soluţia dată de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), prestatorul titular urmând a fi cunoscut cel mai târziu la începutul toamnei. „Din păcate, astăzi (ieri, n.r.) trebuia să încheiam contractul pentru salubritatea menajeră, un proiect foarte important pentru municipalitate, pentru cetăţeni, însă, cu 3 minute înaintea expirării perioadei de licitaţie, cei de la Rosal au depus contestaţie. Drept urmare, vom aştepta să se pronunţe CNSC, iar cu regret o spun, din nou, Rosal s-a transformat într-o firmă de avocatură, nefăcând altceva decât să ne conteste şi să ne şicaneze”, a punctat primarul Ion Lungu.
Licitaţie câştigată de firmele Florconstruct şi Diasil Service
Reamintim că, în urma analizării ofertelor, câştigătoare a licitaţiei a fost declarată asocierea dintre firmele Florconstruct şi Diasil Service, care, în urma luării în concesiune a serviciului, va plăti o redevenţă de 35.000 de lei pe an. Noul contract urmează a fi parafat pe o perioadă de 12 ani, cel vechi, semnat de Primărie cu Rosal Grup Bucureşti, expirând în primăvară, după 8 ani de desfăşurare. Conform caietului de sarcini, noul operator se obligă la amenajarea, în două etape, a 145 de platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere. De asemenea, acesta va construi 30 de puncte supraterane de colectare a deşeurilor reciclabile de la populaţie. Totodată, în termen de 6 luni de la semnarea contractului de concesiunare, va fi achiziţionată o instalaţie pentru procesarea deşeurilor vegetale şi lemnoase colectate în aria administrativă a municipiului Suceava. Nu în cele din urmă, vor fi montat 500 de noi coşuri de gunoi stradale şi va fi amenajat un loc de joacă pentru copii.
Citeşte şi: Prefectura rămâne fără jurişti
Lidia DIACONU
„În continuare, spun că a fost o licitaţie corectă, şi sper să avem câştig de cauză, astfel încât, în cele din urmă, în această vară, maxim până la începutul toamnei, să desemnăm operatorul titular pentru salubritatea menajeră. Astăzi, acest serviciu este prestat, după cum se ştie, după un contract de forţă majoră” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau