S-a aflat motivul pentru care doi ciobani moldoveni au fost asasinaţi
Dimensiune font:
La începutul acestei săptămâni, patru italieni au fost reţinuţi din carabinierii din Torino * ei sunt acuzaţi că i-ar fi ucis pe Costel Calinciuc (din judeţul Vaslui) şi Doru Constantin Olaru (din Bacău), după care au incendiat rulota în care aceştia trăiau pe un câmp din apropierea localităţii Chivasso
În urma odioasei crime din apropiere de Torino, în care au fost au fost ucişi doi români, luni au fost reţinuţi patru suspecţi. Potrivit gazetaromaneasca.com, au fost încătuşaţi Daniele Bergero, 25 de ani, Romano Bergero, 33 de ani, Piero Bergero, 30 de ani şi Alex Bianciotto, 29 de ani. Cei patru sunt bănuiţi că i-ar fi ucis pe Costel Calinciuc de 38 de ani şi Dori Constantin Olaru de 28 de ani, în urmă cu o săptămână, pe câmpurile din apropierea localităţii Chivasso. Cei patru, acuzaţi de dublă crimă, ar fi acţiona între orele trei şi patru dimineaţa zilei de marţi.
Potrivit presei din peninsula italiană, cei patru suspecţi sunt sunt rezidenţi la Mercenasco, Front Canavese, Foglizzo şi Oglianico. Potrivit investigaţiilor făcute de carabinierii de la unitatea din Chivasso, cel mai mic dintre fraţii Bergero, care nu a fost implicat în crimă, a fost atacat de cei doi ciobani români pe o păşune din Foglizzo, sâmbăta dinaintea incursiunii care a dus la uciderea românilor.
Investigaţiile au fost coordonate de procuratura din Ivrea.
A fost incendiată rulota celor doi
Ulterior, cei patru s-au răzbunat. Potrivit gazetaromaneasca.com, cei doi tineri români, în vârstă de 28 şi 38 de ani, au fost ucişi cu o săptămână în urmă în apropiere de localitatea Chivasso, provincia Torino, situată nordul Italiei. Cei doi români aveau în grijă peste 600 de oi, care aparţineau un fermier din zona Chivasso. Cele două corpuri prezentau numeroase lovituri la cap. Potrivit carabinierilor, trupurile celor doi au fost descoperite la o distanţă de 500 de metri, unul de celălalt, rulota în care locuiau românii a fost distrusă de un puternic incendiu, cel mai probabil pus intenţionat de criminali pentru a ascunde eventuale indicii ale crimei.
Pe corpurile celor doi au fost găsite semne evidente de violenţă, mai exact lovituri de baston sau un obiect asemănător, multe dintre aceste lovituri fiind aplicate la cap cu o violenţă atât de mare încât craniile celor doi români au fost crăpate. Dan CONSTANTINESCU
Cei doi ciobani ucişi sunt Doru Constantin, 28 de ani, din comuna Stanisesti, judeţul Bacău, şi Costel Cornel Calinciuc, din judeţul Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau