S-a semnat contractul pentru preluarea gunoiului
Dimensiune font:
Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Simion Drelciuc, directorul SC Urban Serv SA Botoşani, au semnat ieri contractul privind „Concesionarea serviciului public de colectare şi transport a deşeurilor municipale solide în judeţul Botoşani”. Acest document a fost ultimul din cele şase contracte atribuite în cadrul proiectului Sistem Integrat de Management al Deşeurilor. În urma acestui contract, judeţul Botoşani se situează în primele cinci judeţe din ţară care finalizează această procedură.
După semnarea contractelor, cei doi au la dispoziţie ca în maximum 56 de zile să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare şi să preia bunurile ce vor fi folosite în desfăşurarea activităţii viitoare.
„Mă bucur că judeţul Botoşani se află printre primele judeţe din ţară care finalizează această procedură și vă asigur că instituția pe care o conduc, în colaborare cu ADI Ecoproces, va monitoriza activitatea de colectare, transport şi depozitare, desfăşurată de către operatorii zonali”, a declarat Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Acest contract face parte din proiectul cu fonduri europene de aproape 40 milioane euro pe care CJ l-a accesat pentru a construi un nou depozit judeţean de deşeuri şi mai multe platforme zonale de preluare.
Sabina GHERASIM, Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau