Sabia voievodală descoperită în pădure a fost evaluată
Dimensiune font:
Obiectul valorează 34.000 de lei * sabia are o vechime de 400 de ani şi a fost găsită în pădurea dintre Râşca şi Mălini * silvicultorul care a făcut descoperirea va primi o treime din suma evaluată, adică 7.200 de lei
În luna aprilie a anului 2015, silvicultorul sucevean Mihai Băeşu a găsit o sabie veche. El a anunţat autorităţile, care au preluat obiectul. „Silvicultorul vizualiza o parcelă pe care urma să o liciteze. A găsit în pământ lama piesei. A săpat şi a găsit piesa. A luat legătura cu Serviciul de Patrimoniu al Poliţiei Române şi a primit recomandarea să urmeze calea legală”, ne-a declarat, anul trecut, arhitectul Viorel Blănaru, de la Direcţia pentru Cultură. Arma medievală are o lungime de 108 centimetri şi o lăţime de 4,5 centimetri.
Citește și
Bogăţiile ascunse ale Moldovei EXCLUSIV
Sabia este asemănătoare cu arma lui Ştefan cel Mare
Viorel Blănaru ne-a declarat că sabia descoperită în pădure seamănă cu cea care a aparţinut domnitorului Ştefan cel Mare şi care acum se află într-un muzeu din Turcia. El a precizat că, potrivit cronicarilor, voievodul a avut cel puţin trei săbii. „Sunt detalii care o fac importantă. Forma ei aduce foarte bine cu săbiile voievodale de acum 400 de ani. Mă refer la formă, greutate, la acea canelură pe care o regăsim şi pe sabia lui Ştefan cel Mare. Forma mânerului seamănă cu cea de pe arma lui Ştefan cel Mare”, a mai spus Blănaru. Consilierul nu a putut însă să spună cu exactitate dacă arma medievală i-a aparţinut domnitorului moldovean sau este o replică.
Pe de altă parte, arma a fost găsită în apropiere de Râşca, unde există o mănăstire construită de Bogdan I al Moldovei. Tot în zona Râşca, domnitorul Petru Rareş a mai construit un alt lăcaş de cult.
Oana ŞLEMCO
7.200 de lei
Atât va primi suceveanul care a descoperit sabia voievodală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau