Săptămâna plutăritului şi Festivalul Naţional al Păstrăvului
Dimensiune font:
Două evenimente importante îi aşteaptă pe turişti la mijlocul lunii august în „Satul cultural al României în 2014”, comuna-muzeu Ciocăneşti * este vorba despre „Săptămâna plutăritului” (11-17 august) şi cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului (16-17 august)
Potrivit organizatorilor, turiştii vor putea asista la etapele construcţiei unei plute şi la lansarea la apă a acesteia, iar a doua manifestare va include concursurile obişnuite de la Ciocăneşti, cel de pescuit, gastronomic, „Cea mai frumoasă casă tradiţională”, „Cea mai frumoasă grădină cu flori”, „Costumul popular” sau „Lada de zestre”.
Agenda petrecerilor
Pe 15 august, de hramul comunei, spectacolul folcloric dedicat plutaşilor îi va avea drept oaspeţi de onoare pe Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, iar duminică seara pe Delia, într-un spectacol în premieră pentru zona de munte a judeţului Suceava. Evenimentele se vor încheia, în jurul focului de tabără cu cântecele lui Alexandru Brădăţan şi ale Vlăduţei Lupău.
Evenimentele de la Ciocăneşti cuprind şi aniversarea a 20 de ani de activitate a Ansamblul „Bistriţa Aurie”, unul dintre cele mai reprezentative din Bazinul Dornelor, sâmbătă, 16 august, ora:19:00, ansamblul va avea drept invitaţi Orchestra „Lăutarii ” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros. „Avem un program complex pentru turiştii noştri. În afara spectacolelor şi a concursurilor vom organiza excursii pe Suhard şi vom redeschide şi mina turistică Oiţa. Nu va lipsi din program nici muzica folk de la focul de tabără, iar scriitorul Paul Braşcanu îşi va lansa cea mai nouă creaţie, «Năluci pe ape - plutaşii»”, a declarat Radu Ciocan, primarul comunei Ciocăneşti.
Irina BUCŞINESCU
Localitatea Ciocăneşti a fost desemnată, în luna februarie, câştigătoarea programului cultural şi turistic „Satul cultural al României 2014”, derulat sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei în România, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau