Sărbătoare religioasă la Valea Budului
Dimensiune font:
Credincioşii sunt aşteptaţi astăzi să participe la sărbătoarea sfinţirii paraclisului Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului * lăcaşul este cel mai tânăr din judeţul Bacău
Istoria celui mai tânăr aşezământ monahal din Eparhia Romanului şi Bacăului a început în anul 2013. La cererea enoriaşilor, doritori să aibă un lăcaş de închinare în satul lor, s-a înfiinţat Parohia „Sfinţii Apostoli” de la Valea Budului. Atunci s-a înălţat un paraclis în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care deservea nevoilor liturgice ale zonei.
Povestea lăcaşului de cult
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a hirotonit pe părintele Vasile Busuioc, care a coordonat ulterior lucrările zidirii bisericii, amplasată într-un superb cadru natural, pe o stâncă ce străjuieşte această vale.
,,Sfântul lăcaş a fost finalizat în anul 2008, când, la 29 iunie, a fost sfinţit de PS Ioachim Băcăuanul. Importanţa amplificării misiunii Bisericii în această zonă a făcut ca, din anul 2013, acest aşezământ să fie transformat în mănăstire. Dat fiind faptul că s-a adăugat în preajmă un corp de chilii, după întemeierea oficială a mănăstirii şi venirea unui grup de călugăriţe în zonă, s-a hotărât şi s-a redeschis cu statut aşezământul monahal, la data de 1 octombrie 2013, iar Preasfinţia Sa a adăugat şi hramul Acoperământul Maicii Domnului”, a spus preotul Constantin Gherasim, din cadrul Eparhiei Romanului şi Bacăului.
În noul aşezământ monahal a fost numită egumenă monahia Magdalena Budeanu şi s-a stabilit denumirea oficială a chinoviei ca fiind Metocul Chiriarhal „Acoperământul Maicii Domnului” al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Lucrările de construcţie au fost finalizate la începutul lunii iulie 2014, iar cu acest prilej PS Ioachim Băcăuanul a hotărât ca zi de sfinţire a paraclisului data de 22 iulie 2014, ziua de pomenire a Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu apostolii Maria Magdalena.
Romulus Dan BUSNEA
Satul Valea Budului, comuna Mărgineni, este situat la 7 kilometri de Bacău şi este străbătut de şoseaua ce face legătura cu Moineştiul. În organizarea DJST Bacău, aici funcţionează Centrul de Agrement Valea Budului, ce găzduieşte singura tabără din ţară cu tradiţie în cunoaşterea şi aprofundarea limbii engleze, cu o continuitate de peste 19 ani, cursurile fiind susţinute de studenţi din Marea Britanie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau