Scandal politic în jurul Pieţei Centrale
Dimensiune font:
Clădirea este piatra de moară a Consiliului Local Piatra Neamţ * aleşii locali au respins din nou ieri proiectele privind măsurile de administrare şi organizaţia licitaţiei publice pentru desemnarea coordonatorului complexului * au fost de acord doar cu preluarea spaţiului de la Compania Naţională de Investiţii
Membrii Consiliului Local Piatra Neamţ nu au ajuns la nicio înţelegere în privinţa Pieţei Centrale. Din cele 3 proiecte discutate la şedinţa de ieri, care au vizat această investiţie, s-a votat doar unul. Este vorba despre proiectul de preluare pe bază de protocol a pieţei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Compania Naţională de Investiţii. Chiar dacă nu a venit documentul cu semnătura conducerii Ministerului Dezvoltării, după mai multe încercări, proiectul a trecut. Majoritatea formată din PSD-PMP-ALDE a zis „că merge şi aşa”. Primarul Dragoş Chitic a spus că „procesul verbal de predare - primire a obiectivului nu s-a întors nici acum. Se împlinesc 3 luni de la recepţia lucrării. Poate doamna ministru (Sevil Shhaideh – n.r.) îşi face timp să se uite prin sertar, să semneze şi să ştampileze protocolul”. Majoritatea, cea care de la începutul anului a votat împotriva acestui proiect, a avut de această dată un singur amendament, scos la înaintare de către liderul de grup PSD, consilierul Victor Marghidan: „Consiliul Local al municipiului Piatra Neamţ se obligă să menţină destinaţia şi să întreţină obiectivul pentru o perioadă de minim 15 ani de la data preluării acesteia”.
Proiect finalizat în 3 ani
Celelalte două proiecte, de fapt cele mai importante, privind măsuri de administrare şi aprobarea caietului de sarcini şi darea în administrare prin licitaţie publică a serviciului public de administrare a pieţei au picat. Practic, în acest moment clădirea este închisă şi nu se ştie cine va gestiona investiţia.
Piaţa Centrală a municipiului Piatra Neamţ a ars în 2014, când primar era Gheorghe Ştefan, de la un scurtcircuit. De atunci comercianţii au stat sub cerul liber, iarna în ger, vara suportând canicula. În cele din urmă, piaţa a fost refăcută, după mai multe termene încălcate, pe banii Companiei Naţionale de Investiţii. Pe 13 martie a avut loc recepţia obiectivului de către Compania Naţională de Investiţii de la constructorul SC Moldocor. De atunci, comercianţii îşi vând marfa unde pot şi cum pot. În Consililul Local se duc lupte, verbale. PNL vrea ca piaţa să fie preluată de SC Urban SA, societate aflată în subordinea primăriei, societate care a administrat obiectivul şi în momentul incendiului. De partea cealaltă, opoziţia vrea alt administrator. În această luptă politică, singurul care are de pierdut este contribuabilul, cel care plăteşte lefurile celor din Primărie şi indemnizaţiile consilierilor locali.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau