Scandal politic la Eltrans
Dimensiune font:
* refuzul directorului Paul Şmit de a monta bannere electorale pe stâlpii firmei l-a înfuriat pe primarul Cătălin Flutur * serviciul ar fi fost prestat contrat cost, nu gratuit, ceea ce ar fi adus bani în bugetul Eltrans * nedumerirea edilului-şef este cu atât mai mare cu cât la alegerile din vară au fost montate bannere
Primarul Cătălin Flutur, preşedintele PNL Botoşani, l-a acuzat de incompetenţă şi de aservire politică pe Paul Şmit, directorul Eltrans SA, ce conduce compania Consiliului Local care asigură serviciul de transport cu tramvaiul. Flutur s-a dezlănţuit la adresa lui Şmit după ce acesta a refuzat PNL posibilitatea de a monta, contracost, bannere electorale pe stâlpii folosiţi de Eltrans şi care aparţin Consiliului Local.
Primarul Flutur spune că este de neînţeles atitudinea directorului Eltrans pentru că acest contract ar fi adus bani în vistieria firmei, mai ales că la alegerile locale din iunie a fost posibil. „În această campanie, neschimbându-se legea, în momentul în care PNL a urcat bannere pe stâlpii de la Eltrans, dar care nu sunt ai companiei, domnul director care a «performat» până acum a dat dispoziţie să fie date jos pentru că nu ar exista nu ştiu ce autorizaţie. Vreau să subliniez aspectul comercial al ridicării unor bannere pe stâlpii de la Eltrans, care sunt proprietatea municipiului, şi care puteau să aducă venituri în plus societăţii. Din păcate, cei de la Eltrans nu ştiu asta”, a declarat Cătălin Flutur.
Citește și Bogăţiile ascunse ale Moldovei EXCLUSIV
Supărare mare
Primarul municipiului Botoşani spune că în 2012, când a pierdut alegerile subvenţia care se acorda Eltransului era de 1,6 milioane lei. „Întorcându-mă în 2016, subvenţia este de 5 milioane lei. Am extins pentru diverse categorii, ei trăiesc doar din banii pentru această subvenţie”, a spus Flutur. El a atras atenţia că „din noianul de subvenţie pe care îl suportăm în Botoşani cu veniturile de 30 milioane lei, 5 milioane merg la Eltrans şi ei nu au luat nicio măsură de eficientizare a activităţii”. Cătălin Flutur le-a cerut în mod direct să se eficientizeze compania, lucru care nu s-a întâmplat. „În momentul în care vine cineva să le dea bani, să folosim stâlpii, dar domnul director probabil aşa a primit o sarcină şi a spus că nu se poate. De ce s-a putut în iunie şi nu se mai poate în noiembrie?”, a completat edilul şef.
Paul Şmit, director al Eltrans din perioada în care primar era social-democratul Ovidiu Portariuc, nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri pentru a oferi un drept la replică la acuzaţiile la adresa sa.
Alina CALINIUC
5 milioane de lei
Aceasta este subvenţia pe care Eltrans o primeşte de la Primăria Botoşani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau