Scandal politic pe tema apei, la Roman
Dimensiune font:
O avarie produsă la reţeaua de apă a lăsat municipiul pe uscat mare parte din ziua de sâmbătă * defecţiunea a avut loc vineri noapte, însă echipele de la ApaServ, operatorul judeţean de apă, au intervenit abia a doua zi
La Roman este în derulare un scandal pe tema apei. O avarie apărută vineri noapte la o conductă a creat mari probleme în localitate. Se pare că ApaServ, operatorul judeţean de apă, nu a intervenit la timp şi nici nu a anunţat că, pentru remedierea problemei, va sista furnizarea apei în ziua de sâmbătă.
În timp ce municipalitatea susţine că ApaServ nu a anunţat întreruperea furnizării apei, reprezentanţii Prefecturii anunţă contrariul. Situaţia l-a deranjat foarte tare pe primarul Lucian Micu, în opinia căruia ar fi vorba şi despre un război politic. „Este inadmisibil ca intervenţia ApaServ să aibă loc la ore bune de la anunţarea iniţială a avariei. Oricât de obiectiv aş fi, nu pot să nu mă gândesc că PSD, care controlează ApaServ, a ales pasivitatea în mod deliberat. Dacă se va demonstra că este aşa, atunci avem de-a face cu un sabotaj marca PSD, care lasă sute de locuinţe şi mii de oameni fără apă potabilă”, a scris Lucian Micu pe contul său de Facebook.
Războiul declaraţiilor
În opinia lui, ar fi fost mult mai normal ca lucrările de remediere a conductei avariate să aibă loc în cursul nopţii, astfel încât sâmbătă dimineaţă toată lumea să aibă apă la robinete. „La fel de grav este faptul că pentru a remedia această avarie a fost nevoie de oprirea furnizării apei potabile în tot oraşul. Dacă ApaServ Neamţ ar fi ascultat solicitările venite de la asociaţiile de proprietari din Roman pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor echipe de intervenţie şi pe timpul nopţii, astfel de situaţii puteau fi evitate sau remediate pe loc, fără ca romaşcanii să treacă prin acest disconfort de a nu avea apă la robinet”, a completat Micu.
În replică, Prefectura spune că „ApaServ a anunţat beneficiarii săi că, din cauza unei avarii apărute la reţeaua de distribuţie a apei potabile, se livrează apă cu presiune scăzută sau chiar se sistează furnizarea apei potabile în municipiul Roman, sâmbătă, 03.06.2017, începând cu ora 09.00, până la terminarea intervenţiei”. Potrivit unui comunicat semnat de prefectul Vasile Panaite, s-a luat „legătura imediat cu ISU Neamţ şi au fost trimise în municipiul Roman 3 autospeciale cu apă pentru a deservi populaţia în 9 puncte din oraş”.
Întreruperea furnizării apei potabile l-a determinat pe primarul Romanului să convoace, sâmbătă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a dispus amenajarea a nouă locuri de distribuire de apă menajeră pentru populaţie, cele în care au ajuns autospecialele de la ISU. Primarul a mai dispus şi demararea unei anchete pentru a vedea cine se face responsabil de intervenţia îngreunată a companiei judeţene ApaServ.
Servicii scumpe şi deficitare
Populaţia nu este deloc mulţumită de serviciile furnizate de societate. Oamenii s-au plâns în repetate rânduri de serviciile companiei, iar sâmbătă şi-au spus din nou ofurile. „Ne răspundeţi şi nouă? Când se remediază avaria? La Apaserv nu răspunde nimeni. Puteţi estima la ce oră vom avea apă? Nu ne ajută cu nimic demiterile”, a postat Petronela Stogrin, consilier juridic. „Halal firmă! Pentru ce plătim noi cel mai scump metru cub de apă, ca ei să nu aibă o echipă de intervenţie 24 de ore din 24? Şi cel mai dureros e ca nu au nici cu ce petici o bucată de ţeavă. Ar trebui să le plătim şi noi după servicii”, a ripostat şi Ciprian Creţu. Situaţia a revenit la normal după mai bine de 16 ore. Reprezentanţii companiei ApaServ nu au oferit nicio explicaţie.
Maura ANGHEL
Avaria a fost anunţată încă din cursul nopţii, însă reprezentanţii societăţii ApaServ nu au acţionat în niciun fel până sâmbătă dimineaţă, când a fost nevoie să se întrerupă apa în tot Romanul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau