Scara care duce pe vârful Toaca va fi reparată
Dimensiune font:
Unul dintre cele mai frumoase trasee montane din masivul Ceahlău este cel care urcă de la Cabana Fântânele spre Vârful Toaca * din păcate, scara de lemn formată din 400 de trepte, construită pe cel mai înalt punct din Ceahlău în anii ’70, este impracticabilă * calea de acces va fi reparată în curând
Priveliştea din vârful Toaca este una deosebit de frumoasă, iar turiştii continuă să urce acest traseu, deşi infrastructura de acces nu mai există, iar pericolul de accidente este foarte mare.
Pentru a asigura deplasarea turiştilor pe munte în condiţii de siguranţă, Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ doreşte să amenajeze accesul turistic pe Vârful Toaca, prin marcarea potecii deja existente, refacerea căilor de acces şi amenajarea unui punct belvedere. Consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre privind solicitarea dării în administrare a unui teren aflat în patrimoniul comunei Ceahlău. „Urmează să se realizeze amenajarea şi marcarea noii porţiuni de traseu, de la Cabana Meteo până pe Vârful Toaca ce are o suprafaţă de 868 mp şi se află în patrimoniul comunei Ceahlău. Având în vedere aspectele prezentate şi necesitatea de a realiza amenajarea acestei porţiuni de traseu, propun solicitarea transmiterii în administrarea CJ, a terenului, în scopul realizării obiectivului Eliminarea şi securizarea zonelor periculoase din Masivul Ceahlău”, a precizat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ.
Cum se va dezvolta Neamţul în următorii 8 ani
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau