Scarlatină ţinută „la secret”

default

Dimensiune font:

| 02-02-2015 16:10

Zeci de cazuri de scarlatină s-au înregistrat în luna ianuarie în grădiniţele din municipiul Bacău şi comuna Luizi Călugăra * în timp ce cadrele medicale încearcă să ascundă ascundă boala „sub preş“, părinţii nu au habar ce se întâmplă

 La Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău au fost confirmate 34 de cazuri pozitive de scarlatină, din cele 315 cazuri suspecte de această boală infecto-contagioasă. În realitate, numărul cazurilor este mult mai mare. Însă, oricât ar părea de incredibil, reprezentanţii DSP susţin că nu există o evidenţă a tuturor cazurilor de scarlatină. „Mulţi părinţi se adresează sistemului privat de sănătate şi în aceste condiţii putem spune că mai avem cazuri pe care noi nu le-am înregistrat”, a declarat dr. Marin Buştuc, directorul executiv DSP.
Negarea adevărului pe sănătatea copiilor
Cadrele medicale din unele grădiniţe încearcă să ascundă adevărul de părinţi şi de presă. Este şi cazul Grădiniţei nr. 33 din Bacău unde, deşi s-a confirmat cel puţin un caz pozitiv de scarlatină, asistentul cabinetului medical neagă totul printr-o atitudine sfidătoare. „Aşa înţelegi dumneavoastră ziariştii şi televiziunile în general. Aveţi voie să intraţi? Nu vedeţi nicio informaţie! La revedere”, a spus asistentul. La întrebarea reporterului referitoare la informarea părinţilor, s-a primit ca răspuns un nou salut.
Părinţii nu sunt informaţi
Părinţii nu ştiu la ce pericol şi-au expus copiii aduncându-i la grădiniţă, pentru că nu au fost informaţi cu privire la existenţa cazurilor de scarlatină. Este cazul aceleaşi Grădiniţe nr.33, unde din toţi părinţii întrebaţi nici măcar unul nu ştia de existenţa cel puţin a unui caz de scarlatină confirmat în unitatea de învăţământ. „Nu ne-a anunţat nimeni nimic. Chiar sunt cazuri? Ar fi trebuit să ştim şi noi”, a spus un părinte. Un altul a aflat de la păresă: „Acum aflăm de la dumnevoastră. Nu ştim nimic. Nu aveam habar că există cazuri de scarlatină”. În cazul scarlatinei este necesară închiderea unităţii de învăţământ pentru dezinfecţie. Probabil, reprezentanţii unor unităţi de învăţământ au mizat pe vacanţa intersemestrială din perioada 31 ianuarie- 8 februarie pentru a face „la secret” şi dezinfecţia, şi pentru a nu mai ajunge în atenţia opiniei publice sau a părinţilor „problema” scarlatinei.

Piaţa celor mai ieftine apartamente

Sonia PAVELESCU

„Important este ca pacienţii să se prezinte la medicul infecţionist, pentru ca în timp, netratată corespunzator, boala poate avea urmări grave, după vârsta de 20 de ani” - dr. Marin Buştuc, directorul executiv DSP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei