Schimbare radicală pentru o şcoală din anii '30
Dimensiune font:
Una din cele mai şubrede şcoli din judeţul Iaşi va suferi, anul acesta, schimbări majore de înfăţişare şi infrastructură. Primăria comunei Ipate a semnat, la începutul acestei săptămâni, contractul de reabilitare, modernizare şi extindere a şcolii „Ion Hăulică”, pe suma de 2,28 milioane lei. Responsabilă de lucrări a fost aleasă o firmă din judeţul Vaslui, respectiv ComConstruct SRL, firmă activă în construcţii civile, industriale şi drumuri din anul 2004. În prezent, şcoala are şapte săli de clasă, cinci la nivelul parterului şi două în demisol. „Clădirea are o vechime de peste 80 de ani, suportând acţiunea celor cinci cutremure severe din anii 1940, 1977, 1986, 1990 şi 2005, fără a se fi făcut intervenţii de consolidare în tot acest timp. Anvelopanta clădirilor nu respectă cerinţele actuale de protecţie termică. Este necesară, totodată, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare existente, ce prezintă un înalt grad de degradare cu tâmplărie din PVC şi geamuri cu barieră termică”, au explicat reprezentanţii primăriei în memoriul tehnic. În plus, tavanele au structură din lemn şi stuf, puternic degradate, finisajele exterioare sunt compromise, grupurile sanitare sunt amplasate în curte, fiind imposibil de folosit pe timpul iernii, iar vara reprezintă un focar de infecţie. Investiţia a fost posibilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau