Schimbări importante în circulaţia din municipiul Iaşi
Dimensiune font:
Staţia taxi şi cea de transport în comun de pe strada Gavril Musicescu vor fi mutate * o altă staţie de transport în comun, de pe Moara de Vânt, va fi mutată la cimitirul „Petru şi Pavel”
Staţia taxi de pe strada Gavril Musicescu va fi mutată în cursul acestei săptămâni de lângă Râpa Galbenă, urmând să fie amenajată pe sensul de urcare spre Copou, pe partea dinspre fostul Romtelecom. Măsura a fost luată în cadrul Comisiei de Circulaţie, cu scopul fluidizării circulaţiei în nodul de la Fundaţie. „De asemenea, se va amenaja şi o staţie de transport în comun, pentru ca mijloacele de transport în comun să poată opri pe strada Musicescu, pe sensul de coborâre, după gardul pietonal. Acolo vom amenaja posibilitatea traversării de pe trotuar în staţia de transport în comun”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. De asemenea, pe strada Moara de Vânt, staţia de transport în comun se va muta în dreptul intrării din parcarea cimitirului „Petru şi Pavel”.
Noi semafoare şi semne rutiere
Totodată, a fost demarat proiectul privind semaforizarea intersecţiei de pe strada Palat cu strada Sf. Andrei şi, de asemenea, semaforizarea de pe Splai Bahlui Mal Stâng cu strada Ghibănescu, intersecţii care vor fi incuse în proiectul managementului de trafic. Tot în Comisia de Circulaţie s-a decis montarea de indicatoare cu „Oprirea interzisă!” pe Calea Chişinăului, de la b-dul Metalurgiei, din faţa fostului combinat Tepro, către Tomeşti, din cauza blocajelor frecvente cu autocamioane, şi pe un sens şi pe celălalt, fără a permite fluidizarea traficului rutier. „Stâlpii care susţin reţeaua fir contact de pe b-dul Tudor Vladimirescu, între Bucşinescu şi Podul Tudor Vladimirescu, vor fi mutaţi în perspectiva creării unei alveole de transport în comun, pentru a scoate autobuzele de pe banda curentă”, a mai spus Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau