Şcoală reparată din cutia milei

default

Dimensiune font:

| 13-03-2015 12:25

Rolul bisericii în societate este foarte discutat în ultima perioadă * oamenii se întreabă ce fac preoţii şi pastorii pentru binele comunităţii * unul dintre răspunsuri poate fi găsit la Ipoteşti, unde conducătorii bisericilor ortodoxă, baptistă şi penticostală şi-au dat mâna pentru a repara cea mai mare şcoală din comună

Şcoala din Ipoteşti are demisol, parter şi două etaje. A fost construită în 1970 şi abia în urmă cu zece ani a obţinut autorizaţie sanitară. Între timp, sălile de clasă, holurile, casa scării şi grupurile sanitare s-au degradat, iar Primăria nu s-a grăbit să finanţeze execuţia reparaţiilor, deşi în şcoală învaţă 400 de copii. Problema a fost rezolvată de bisericile din comună. „Ideea îi aparţine preotului bisericii ortodoxe, Constantin Bobu. Aveam nevoie de aceste lucrări, pentru că holurile arătau foarte rău”, a declarat Maria Violeta Cercel, directorul Şcolii Gimnaziale din Ipoteşti.
Preotul Constantin Bobu a explicat că reprezentanţii fiecărui cult au reabilitat câte un etaj al şcolii. Voluntarii ortodocşi au reparat parterul clădirii „Am doi copii care învaţă în această şcoală, o fetiţă în clasa a VIII-a şi un băiat în clasa a VI-a. Primăria este implicată în foarte multe proiecte, nu a avut timp sau a scăpat din vedere renovarea şcolii. Ideea mi-a venit cum doi ani, când m-am întâlnit cu doamna directoare. Era un dezastru în şcoală. Ne-am gândit să luăm fiecare câte un etaj şi câte o sală de clasă. Treaba a durat toată vara. Ne-am gândit la nişte costuri, dar la final au fost triple”, ne-a spus preotul care slujeşte la Ipoteşti de peste două decenii”, ne-a spus preotul care slujeşte la Ipoteşti de peste două decenii.
Pastorul Bisericii Penticolestale, Aurel Chibnici, este şi profesor de religie. A înţeles foarte bine necesitatea reabilitării şcolii, a mobilizat enoriaşii şi cu ajutorul voluntarilor a reabilitat unul dintre etajele şcolii.
Exemplu de comuniune
Colaborarea dintre cele trei culte de la Ipoteşti este exemplară. Credincioşii se sprijină reciproc în caz de nevoie şi sunt încurajaţi de biserică să procedeze astfel. În urmă cu câţiva ani, bisericile au renovat o sală din vechiul Cămin Cultural al comunei, pentru ca prichindeii de grădiniţă să aibă un spaţiu potrivit pentru orele de curs. „Tot împreună cu copiii de la biserica ortodoxă, penticostală şi baptistă am făcut curăţenia de primăvară în comună. (…) La noi în biserică a luat foc casa unui credincios. Ortodocşii au sărit şi au reparat acoperişul. şi noi am făcut colecte pentru un credincios ortodox care este bolnav de cancer şi are o problemă cu băncile”, ne-a declarat pastorul Bisericii Baptiste, Viorel Candrea.
Colaborarea dintre cele trei culte din Ipoteşti este o excepţie de la regulă, care demonstrează că biserica poate să pună umărul la rezolvarea problemei civilizării şcolilor din judeţ. Suceava ocupă primul loc pe ţară ca număr de şcoli cu WC-ul în curte. Dintre cele 800 de şcoli şi grădiniţe, peste 600 nu sunt autorizate de Direcţia de Sănătate Publică.

Dezvoltarea Universităţii Suceava este blocată

Oana ŞLEMCO

 

„În comunitatea Ipoteşti există relaţionare între liderii religioşi şi între locuitorii comunei, indiferent de confesiune. Cred că este nevoie să ne gândim ce putem face noi pentru comunitatea noastră şi nu ce poate să facă primăria pentru noi” - pastorul Viorel Candrea

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei