Se pregăteşte strategia gunoiului!
Dimensiune font:
Documentul are în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, însă fără modalităţi practice de a schimba mentalitatea privind colectarea selectivă
După modificarea contractului de concesiune prin încredinţare directă a gestiunii serviciului de salubrizare al Municipiului Iaşi către Salubris şi elaborarea Regulamentul Serviciului de Salubrizare, Consiliul Local Iaşi se pregăteşte să adopte un alt document, menit a reglementa modul prin care Iaşul se va conforma directivelor impuse de Comisia Europeană. Este vorba de Strategia locală privind dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare şi de gestionare a deşeurilor în Municipiul Iaşi, document de planificare cu un rol cheie în dezvoltarea unei gestionări durabile a serviciului de salubrizare şi de gestionare a deşeurilor. Documentul are în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, precum şi stabilirea cadrului necesar pentru implementarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor la nivel local, care să asigure realizarea cerinţelor impuse de organismele europene. Dincolo de toate reglementările conţinute de acest document, va fi interesant de văzut cum se va reuşi schimbarea mentalităţii privind colectarea selectivă a deşeurilor în fiecare gospodărie, atât timp cât experienţa ultimilor ani ne demonstrează că ieşenilor nu le pasă ce şi unde aruncă. De asemenea, documentul vorbeşte de prevenirea generării deşeurilor şi de determinarea consumatorilor să îşi modifice cererea privind produsele - orientarea către produse verzi - şi să abordeze un mod de viaţă, rezultând cantităţi reduse de deşeuri, aspect extrem de dificil de pus în practică.
Comunicarea cu ieşenii, o carenţă mai veche a Salubris
Pe aceste considerente, strategia pare interesantă doar pentru operatorul de salubritate şi mai puţin pentru populaţie. De altfel, în document se face referire la punctele slabe ale Salubris, una dintre acestea constituind-o educaţia deficitară a populaţiei privind salubrizarea, colectarea selectivă şi menţinerea curăţeniei în municipiu. Operatorul ieşean mai are de rezolvat problema parcului auto, uzat atât fizic cât şi moral, a dotării tehnice subdimensionate pentru salubrizarea stradală mecanizată, cât şi cea a depozitărilor necontrolate de deşeuri în diferite zone periferice ale municipiului Iaşi. Nu în ultimul rând, se face referire la inexistenţa unei publicaţii privind activitatea de salubrizare în Municipiul Iaşi, comunicarea cu ieşenii fiind, de altfel, o carenţă definitorie a societăţii conduse de Ion Apostol. Dan CONSTANTINESCU
* * *
70%
este proporţia deşeurilor municipale care vor trebui reciclate până în 2030
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau