Se reiau lucrările la drumul Iaşi-Vaslui
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a dat ieri ordinul de reîncepere a lucrărilor la drumul Iaşi-Vaslui. „Am solicitat constructorului şi informaţii privind lucrările executate până acum şi asupra a ce a mai rămas de executat din proiect”, ne-a spus ieri şeful CJ. Înainte de debutul sezonului rece, lucrările la drumul spre Vaslui erau realizate în proporţie de peste 50%. Pentru perioada martie - septembrie 2012, constructorului Transmir Murgeni i-au fost decontate peste 20 milioane lei, în condiţiile în care compania vasluiană a efectuat în şase luni lucrări cât nu fuseseră realizate în patru ani. Cu toate acestea, promisiunea că drumul va fi finalizat în proporţie de 90% în octombrie 2012 nu a fost respectată. Drumul Iaşi - Vaslui are aproape 40 km. În privinţa drumului Iaşi - Botoşani, finanţat de asemenea din fonduri europene, CJ Iaşi aşteaptă o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei în litigiul cu Euroconstruct, pentru a relansa licitaţia. Constructorul amintit nu a respectat, potrivit CJ, termenii contractului, iar Adomniţei a dispus rezilierea acestuia. În procesul deschis de Euroconstruct, CJ Iaşi a avut de câştig în primă instanţă, un nou termen fiind stabilit pentru mijlocul acestei luni. (A. Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
de iasi
Mar 03, 2013
soseaua iasi vaslui e o carpeala, e mai angusta pe alocuri decat era acum 30 de ani, raportand la traficul de acum e un dezastru an orele de varf, la care se mai adauga si santurile mari de nu ai cum evita un eventual accident frontal an nici un fel, apoi sutele de borduri podetze turnate pana pe marginea soselei sunt capcane criminale pe tinp de noapte, ceatza sau polei

Adauga comentariul tau