Se scumpeşte gigacaloria!
Dimensiune font:
Noul tarif urmează a fi validat de Consiliul Local. Majorarea va fi suportată integral de la bugetul local
Primarul Gheorghe Nichita a confirmat ieri faptul că, într-o viitoare şedinţă de Consiliu Local, se va lua în discuţie modificarea preţului gigacaloriei, după ce autorităţile de reglementare au avizat solicitarea celor de la Dalkia. Este vorba de o ajustare a tarifului gigacaloriei cu 5,5%, motivat în principal de majorarea preţului la gazele naturale şi de inflaţie. „Din calculele făcute în ultima vreme, inflaţia a crescut cu 8,1%, iar preţul gazelor cu 26%. Ar fi rezultat cu o creştere a preţului gigacaloriei cu 20-25%, însă datorită măsurilor luate cu cărbunele şi cu investiţiile de la CET, creştem tariful cu doar 5,5%”, a spus edilul-şef. Acesta a reiterat faptul că populaţia nu va fi afectată de viitoarea majorare de tarif. „Important e că în bugetul propus Consiliului Local vom avea în vedere ca această creştere de tarif să o suportăm de la bugetul local. Iar dacă facem şi proiectul pe Copou, din 2016 scădem preţul către populaţie”, a spus Nichita.
Sub vechiul CET, gigacaloria sărea de 340 de lei
Zilele trecute, primarul Gheorghe Nichita a intervenit telefonic într-o emisiune pe postul naţional, având printre subiecte şi preţul gigacaloriei. „Dacă rămânea vechiul CET, preţul gigacaloriei ar fi fost de 347 de lei. Alături de Dalkia, menţinem preţul la 265 lei de trei ani de zile, prin investiţii în sistemul centralizat, prin management eficient şi prin achiziţia de cărbune în timp util. Gradul de continuitate în furnizarea serviciului este de 95%, iar peste 1.000 de familii şi-au primit banii înapoi, după verificările făcute de echipele noastre şi cele ale Dalkia la asociaţiile de proprietari”, a mai spus edilul-şef. Tudor DAMASCHIN
* * *
„Dacă rămânea vechiul CET, preţul gigacaloriei ar fi fost de 347 de lei” – Gheorghe Nichita, primarul Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau