Sechestru pe bunuri ale afaceriştilor ieşeni!
Dimensiune font:
După percheziţiile recent efectuate, oamenii legii au pus sechestre pe bunuri în valoare de 350.000 de lei * cinci persoane au fost aduse la audieri, fiind suspectate de evaziune fiscală
În urma percheziţiilor efectuate pe data de 8 iunie de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în Paşcani şi în comunele Lespezi, Sireţel şi Vânători, au fost prinse şi duse la audieri cinci persoane cercetate pentru infracţiuni de evaziune fiscală.
De asemenea, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 350.500 de lei asupra bunurilor imobile ale persoanelor cercetate şi au fost ridicate sisteme de calcul şi documente financiar-contabile, în vederea continuării cercetărilor. Acţiunea a beneficiat desuportul de specialitate a Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
De unde a pornit totul
Pe data de 8 iunie, agenţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Iaşi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a efectuat 6 percheziţii în 3 dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011-2014, 3 persoane, în calitate de administratori a 3 societăţi comerciale, ce au ca obiect de activitate comerţul cu animale vii, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli care ar avea la bază operaţiuni fictive“, au spus oamenii legii.
Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 3.700.000 de lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au beneficiat în cadrul perchezițiilor de sprijinul luptătorilor S.A.S., polițiștilor pășcăneni și al jandarmilor. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau