Şedinţă cu scântei în Consiliul Local

default

Dimensiune font:

| 27-09-2014 06:00

Scandalul a plecat de la consilierii Alianţei Creştin Liberale (ACL) care, în lipsa voturilor necesare schimbării viceprimarului Gavril Vîrvara (PSD), au blocat şedinţa * după o pauză de consultări, nemulţumiţii au anunţat că aleşii ACL au decis să nu mai participe la dezbaterea celorlalte puncte de pe ordinea de zi

Consilierii locali ai Alianţei Creştin Liberale (ACL), în număr de 10, au părăsit şedinţa ordinară a Consiliului Local Suceava de ieri, în care urmau să fie aprobate proiecte de hotărâre importante pentru suceveni. Din totalul de 23 de membri, la întrunire au fost prezenţi doar 21, iar după plecarea creştin-liberalilor, la masa dezbaterilor au mai rămas doar 11 aleşi. Astfel nu s-a întrunit cvorumul de 12 consilieri locali, număr necesar continuării şedinţelor şi luării de hotărâri.
Decizia de a părăsi sala de şedinţe a avut ca punct de pornire proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului alesului municipal al Partidului Democrat Liberal, Adrian Timofti Ciobanu, care a demisionat, precum şi de declarare a locului vacant lăsat de acesta în Consiliul Local. Timofti nu a participat la şedinţă, iar despre motivul cererii de demisie au circulat mai multe variante. Liderul grupului PSD, Eugen Girigan, a cerut, pentru următoarea întâlnire prezenţa în sală a colegului democrat-liberal demisionar. „Întrucât am lucrat împreună peste doi ani de zile, să avem amabilitatea să-i facem o invitaţie pentru şedinţa următoare, ca să putem lua hotărârea în prezenţa dumnealui”, a pus în vedere Eugen Girigan. Dându-şi seama că neîncetând mandatul de consilier a lui Adrian Timofti Ciobanu nu va putea fi validat mandatul de consilier local al Livianei Enea, membră a Partidului Democrat Liberal, şi că, implicit, se va pierde un vot pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD, Gavril Vîrvara, cei de la ACL au devenit neliniştiţi.
Consilierii au părăsit şedinţa
Preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Lucian Harşonschi - cel care vânează postul de adjunct al şefului executivului - a făcut apel la susţinătorii lui Vîrvara să constate încetarea mandatului lui Timofti şi să-l valideze pe cel al lui Enea, la fel cum PDL, în unanimitate, a procedat atunci când a fost vorba despre aleşi ai USL. Văzând cu nu are şanse să-i înduplece pe consilierii opozanţi, Harşovschi i-a acuzat de tertipuri şi jocuri politice care „văduvesc Consiliul Local de un membru nou”. „Vă rog să respectaţi regulamentele, legea şi moralitatea”, s-a exprimat Harşovschi. Consilierul PDL Neculai Barbă a accentuat că orice demers întreprins împotriva cererii de demisie venită din partea lui Timofi este un abuz. La rându-i, consilierul PPDD, Adrian Arămescu, văzând că lupta pentru fotoliul de adjunct al şefului administraţiei municipale devine crâncenă, a ţinut să ofere o soluţie de ieşire din impas. „Vreau să sugerez o posibilitate de a ieşi din această mocirlă de ambiţii politice. Eu propun un proiect de hotărâre pe ordinea de zi astfel încât să avem 23 de viceprimari”, a explicat Adrian Arămescu. La exprimarea opţiunilor s-a constat că 10 consilieri au votat pentru încetarea mandatului lui Adrian Timofti Ciobanu, iar alţi 11 aleşi s-au abţinut, ceea ce a echivalat cu neaprobarea proiectului de hotărâre. În aceste condiţii, liderul de grup al PDL, respectiv al ACL, Lucian Harşovschi, a solicitat o pauză de consultări, după care, reveniţi la masa dezbaterilor, nemulţumiţii au anunţat că cei 10 aleşi ai Alianţei Creştin Liberale au decis să nu mai participe la dezbaterea celorlalte puncte de pe ordinea de zi.
Lidia DIACONU

„Astăzi s-a întâmplat ceva foarte grav, pentru că, artificial, a fost redus numărul consilierilor locali ai municipiului Suceava, de la 23 la 22. Iar cei afectaţi sunt consilierii Partidului Democrat Liberal, care sunt împiedicaţi să aibă numărul de consilieri câştigaţi la alegerile locale şi, de asemenea, să voteze aşa cum le dă dreptul legea. De aceea, consilierii ACL au hotărât să părăsească sala”
- consilierul Viorel Seredenciuc (PDL)
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei