Şedinţa de Colegiu Prefectural
Dimensiune font:
Joi, 5 martie, a avut loc ședința Colegiului Prefectural * ordinea de zi a cuprins aprobarea planului de acţiuni pentru realizarea obiectivelor din Programul de guvernare pentru anul 2015, și o analiză privind activitatea de colectare a veniturilor bugetului general consolidat în anul 2014
Planul de acţiuni cuprinde 25 de capitole, ce respectă structura celor din programul de guvernare, 215 obiective și peste 500 de acţiuni şi activităţi pentru realizarea obiectivelor. Planul nominalizează responsabilii pentru realizarea acțiunilor şi termenele de finalizare. „Trimestrial, primesc o monitorizare a activităților cuprinse în plan și am o sinteză a activității fiecăruia dintre dumneavoastră. La sfârșitul anului, monitorizarea planului însuma nu mai puțin de 195 de pagini”, a spus Vlad Angheluță, prefectul județului Neamț.
Al doilea punct pe ordinea de zi a vizat colectarea veniturilor bugetului general consolidat în anul 2014 și măsurile preconizate pentru acest an.
Anul trecut, valoarea totală a veniturilor bugetului general consolidat programat pentru AJFP Neamț, a fost de 1.021.630.000 de lei, veniturile încasate efectiv fiind de 1.089.082.265 de lei, rezultând un grad de realizare a programului de 106,6% .
La capitolul Diverse, s-a discutat despre două acțiuni ce au fost declanșate prin ordin al prefectului, și care implică participarea mai multor servicii publice deconcentrate. Este vorba despre programul de verificare a stării de igienizare a localităților și cursurilor de apă, care se va desfășura după data de 15 martie, și se va finaliza înainte de Sărbătorile Pascale și programul de verificare a funcționării centralelor termice pe gaz din unitățile școlare, acțiune care se va desfășura pe parcursul lunii martie.
S-a încheiat campania de vaccinare antigripală
Ingrid CIOFAOIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau