Şedinţă de Consiliul Local cu 28 de proiecte pe ordinea de zi
Dimensiune font:
Consiliului Local se va reuni astăzi, începând cu ora 10.00, într-o şedinţă ordinară cu 28 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. Consilierii vor avea în dezbatere mai multe corecţii bugetare propuse de societăţile din subordinea municipalităţii, precum Ecopiaţa, Salubris şi Citadin, societăţi care doresc actualizarea veniturilor şi cheltuielilor în baza desfăşurării efective a exerciţiului financiar. Totodată, pe ordinea de zi se mai află modificarea unui contract de credit a municipalităţii, propunerea de vânzare a locuinţelor ANL din CUG, atribuirea unui teren de peste 2.000 mp către Mitropolia Moldovei sau acordarea unor locuri de veci şi spaţii comerciale către revoluţionarii ieşeni. În ceea ce priveşte bugetele societăţilor, din prestarea serviciilor specifice, Citadin şi Salubris înregistrează venituri mai mari decât cele estimate la începutul anului. În schimb, Ecopiaţa prezintă legislativului o echilibrare bugetară cu reducerea atât a veniturilor, diminuate de scăderea activităţii din pieţe, cât şi a cheltuielilor, prin eliminarea unor investiţii. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau