Şefi în Primărie doar pe bază de concurs
Dimensiune font:
Adio posturi pe „ochi coloraţi politic” în Primăria Bacău * aceasta este „ameninţarea” pe care candidatul PSD la Primăria Bacău, Cosmin Necula, le-o adresează direct şefilor din primărie
Cosmin Necula declanşează public campania de restructurare din temelii, de excludere a politicului din aparatul tehnic al Primăriei Bacău. Dacă va fi ales primar, posturile de şef de servicii sau direcţii din primărie, care sunt plătite şi cu 8.000 - 10.000 de lei lunar, vor fi ocupate doar pe bază de concurs, de specialişti, criteriul fiind performanţa, nu afilierea politică, potrivit candidatului PSD.
Cosmin Necula susţine că dezastrul din Bacău nu este doar rezultatul proastei administraţii PNL, timp de 12 ani, ci şi al politizării aparatului tehnic, dar şi al incompetenţei.
„Nu putem vorbi de management de calitate în Primărie când proiectele se termină prost, nu se mai termină sau devin dosare la DNA, iar băcăuanii decontează pierderea fondurilor europene. Nu vrem să restructurăm organigrama pentru că trebuie «faultat» X sau Y, aşa cum s-a încercat în ultimul timp. Ne trebuie o altă viziune”, a declarat Cosmin Necula.
Soluţia o reprezintă restructurarea din temelii a aparatului tehnic al Primăriei Bacău.
„Cred că este obligatoriu să schimbăm organigrama Primăriei Bacău şi apoi să scoatem toate cele 34 de posturi de conducere la concurs. (…) Criteriul va fi criteriul competenţei”, punctează Necula.
Astfel, băcăuanii foarte bine pregătiţi, specialiştii adevăraţi, vor avea acces la cele 34 de funcţii de conducere, care până acum au fost ocupate de către persoane afiliate politic PNL-ului. Pregătirea acestora şi expertiza specialiştilor va fi pusă în slujba comunităţii, mai ales că salariile nu sunt deloc mici. „Un şef de direcţie sau de serviciu câştigă lunar mai mult decât primarul. Sunt posturi în Primăria Bacău care sunt remunerate şi cu 8.000- 10.000 de lei lunar, aşa că nu-mi fac griji legat de atractivitatea acestor posturi de conducere pentru adevăraţii specialişti”, a mai precizat Cosmin Necula.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau