Senator ieşean, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu

default

Dimensiune font:

| 12-10-2016 07:00

Politicianul a fost acuzat că, în calitatea de primar, a dat nişte bani în mod ilegal * Sorin Lazăr se află la a doua condamnare, după ce a fost acuzat şi de conflict de interese * judecătorii au dispus confiscarea de la acesta a sumei de 15.819 lei

Senatorul PSD Sorin Constantin Lazăr a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare, cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Astfel, completul de cinci judecători de la instanţa supremă a respins apelul declarat de Sorin Lazăr şi a menţinut sentinţa dată de un alt complet al aceleiaşi instanţe în luna ianuarie a acestui an. În acelaşi dosar, Constantin Petruşcă, contabil al Primăriei Strunga, din judeţul Iaşi, a primit aceeaşi pedeapsă. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 15.819 lei de la fiecare inculpat.

Aceasta este cea de-a doua condamnare a senatorului Sorin Lazăr, după ce acesta a primit, în 2014, şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru conflict de interese, el fiind acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că şi-a angajat nelegal fiul la biroul parlamentar din Iaşi.

Probleme, de la repararea drumurilor

Procurorii DNA Iaşi l-au trimis în judecată în decembrie 2014 pe Sorin Constantin Lazăr, la data faptelor primar al comunei Strunga, pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Constantin Petruşcă, contabil şi persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv în Primăria Comunei Strunga la data faptelor.

Conmform anchetatorilor, în perioada 2008 - 2009, Sorin Lazăr, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, fără existenţa unui angajament legal, a dispus aprobarea, fără nicio bază legală, a plăţii a peste 10.000 de lei, cu titlul de „onorariu participare la licitaţie“ către trei persoane, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor pentru execuţia unor lucrări de reparare a drumurilor din localitate.

Acele plăţi au fost nejustificate şi nelegale, deoarece persoanele respective fie aveau prevăzută în fişa postului această activitate ca şi atribuţie de serviciu, fie nu puteau beneficia de altă formă de retribuire, în afara indemnizaţiei prevăzute de lege pentru această funcţie“, au menţionat procurorii anticorupţie.

Oamenii legii au adăugat că Lazăr a dispus achitarea sumei de 16.550 de lei către alte trei persoane, reprezentând „plată lunară zilieri“. „Aceste plăţi s-au efectuat fără existenţa unui angajament legal care să ateste o obligaţie pe seama fondurilor publice (contract de muncă, convenţie de prestări servicii, sau orice alt act juridic din care să izvorască un raport juridic, care să creeze obligaţia părţilor de a presta o muncă, o activitate, un serviciu, respectiv de a plăti o sumă de bani). De asemenea, nu există niciun act care să ateste prestarea vreunor activităţi (pontaje, recepţii ale unor servicii prestate sau orice fel de act care să dovedească prestarea unui anumit serviciu), în folosul unităţii administrativ teritoriale, de către respectivele persoane“, au adăugat cei de la DNA.

Şi-au însuşit banii

Oamenii legii au mai spus că, în acest caz, nu s-a pus problema reţinerii şi virării unor impozite şi contribuţii către bugetul statului, persoanele respective fiind pur şi simplu plătite de către primar cu acele sume de bani, fără vreo justificare. Mai mult, au subliniat anchetatorii, Lazăr a dispus şi plata a aproximativ 5.000 de lei, reprezentând premii anuale, în cuantum de 2.638 de lei pentru sine şi 2.291 de lei pentru viceprimarul comunei, sume achitate pe data de 14 ianuarie 2009, după ce aceasta a dobândit calitatea de senator.

Astfel, primarul şi viceprimarul comunei şi-au însuşit pur şi simplu acele sume de bani din bugetul local, deşi, conform prevederilor legale, indemnizaţia lunară era singura formă de remunerare a primarului şi a viceprimarului pentru activitatea corespunzătoare funcţiei. Toate aceste sume de bani au fost avizate de inculpatul Petruşcă, fără existenţa unui angajament legal şi cu încălcarea prevederilor legale“, au încheiat reprezentanţii DNA. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei