Sesizări penale pentru „găuri” de milioane
Dimensiune font:
În prima jumătate de an, în cele 10 plângeri penale sunt reclamate pagube de 10 milioane de lei aduse bugetului statului * în anul anterior, lucrătorii Fiscului au formulat au 18 sesizări penale, cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei
Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava au desfăşurat, în primul semestru al anului 2017, 170 de acţiuni de control la persoanele juridice, în urma cărora la bugetul statului a fost atrasă o sumă suplimentară de 16,97 de milioane de lei. Aceasta în comparaţie cu primele 6 luni ale anului 2016, când, cu prilejul celor de 210 controale, suplimentul atras s-a ridicat la 37,75 de milioane de lei, deci cu aproape 11 milioane de lei mai puţin. Purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea informează că, în cea dintâi jumătate a anului acesta, verificările s-au lăsat cu amenzi însumând 47.600 de lei, faţă de cele de 63.950 de lei, din intervalul omolog anterior. Astfel, controalele făcute s-au concretizat într-o diminuare a pierderii fiscale cu 10,25 de milioane de lei, una mai mică de peste 3 ori raportată la cea de 33,91 de milioane de lei din 2016. În primele 6 luni din 2017, inspectorii AJFP au instituit 13 măsuri asigurătorii, pentru 19,18 milioane de lei, raportate la 17 măsuri în cea dintâi jumătate a anului precedent, vizând 26,5 de milioane de lei.
Sesizări penale
Anul acesta, în primul semestru, lucrătorii specializaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au întocmit 8 sesizări penale, pentru un prejudiciu de 10,69 de milioane de lei adus bugetului statului. În anul anterior, în primele 6 luni, inspectorii AJFP au făcut 18 sesizări penale, în cazul cărora prejudiciul a însumat 28,47 de milioane de lei, deci cu peste 8 milioane de lei mai mult. Anul acesta, sesizările penale au fost formulate împotriva agenţilor economici care au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea lemnului, cu 3 dosare, pentru un prejudiciu care însumează 1,66 de milioane de lei) şi, respectiv, construcţiile tot cu două sesizări, pentru 517.584 de milioane de lei prejudiciu. În sectorul agroalimentar, inspectorii fiscali suceveni au formulat două sesizări penale pentru un prejudiciu de 8 milioane de lei, o alta fiind întocmită pe numele unui operatori din transporturi, care a prejudiciat bugetul statului cu 439.090 de lei. În ceea ce îi priveşte pe contribuabilii persoane fizice, în primele 6 luni ale anului 2017, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au întreprins 165 de acţiuni de control, faţă de 299, în perioada similară a anului anterior, 78 fiind inspecţii fiscale generale, 68 inspecţii fiscale parţiale, două controale inopinate şi 17 de cercetări la faţa locului. Lidia DIACONU
28,47 MILIOANE LEI
Acesta este prejudiciul consemnat în 18 sesizări penale
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau