Şi-a tăiat venele după ce a făcut sex cu sute de bărbaţi

default

Dimensiune font:

| 18-07-2018 16:28

 Minora a fost păcălită de un individ care practica proxenetismul alături de fratele şi tatăl său. După ce a ajuns la domiciliul acestuia, adolescenta a fost sechestrată două luni, timp în care a fost obligată să facă sex cu sute de bărbaţi u când a vrut să fugă din casa groazei, copila a fost prinsă şi bătută cu un băţ plin de spini, în timp ce era legată fedeleş de mâini şi de picioare. În martie, şi-a tăiat venele de la o mână pentru că nu mai suporta să se prostitueze. După două luni de calvar, a reuşit să fugă din mâna proxeneţilor, care au fost arestaţi de anchetatorii de la Crima Organizată.

Naivitatea de a se încrede într-un fost coleg de şcoală i-a distrus viaţa unei adolescente care, înainte a ajunge la vârsta majoratului, s-a văzut nevoită să întreţină raporturi sexuale cu sute de bărbaţi. Georgiana a ajuns prostituată după ce a crezut minciunile unui tânăr de 19 ani, care s-a folosit de „metoda loverboy“ pentru a o racola. „Peştele“ activa în industria sexului pe bani alături de fratele şi tatăl său, cel din urmă fiind cel care coordona activitatea. Toţi trei sunt în prezent arestaţi şi au fost trimişi în judecată de DIICOT.

Sex cu TIR-iştii

Georgiana a fost abordată la începutul acestui an de Daniel Ambrozie, cu care fusese coleg de şcoală. După ce au discutat câteva zile prin intermediul reţelei sociale, cei doi s-au întâlnit la un hotel din Iaşi, unde au între­ţinut raporturi sexuale. După alte câteva zile, Daniel a invitat-o pe minoră la el acasă, într-un imobil din Podu Iloaiei. Acolo, Georgiana a cunoscut o altă tânără, de 18 ani, fostă iubită de-a lui Daniel Ambrozie, care i-a spus că tânărul o va pune să se prostitueze. Georgiana a vrut, în acel moment, să plece acasă, însă a fost oprită de aşa-zisul ei iubit, care a luat-o în casă şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele în zona coastelor.

Bătaia încasată doar în zona corpului avea să devină o obişnuinţă pentru Georgiana, care din acel moment, a fost ţinută în casa familiei Ambrozie. Încă din prima zi, Daniel i-a luat cartela din telefon şi a rupt-o. În timpul şederii în casa familiei Ambrozie, minora a cunoscut şi alte fete care fuseseră racolate în acelaşi mod şi care se prostituau. Georgiana a fost dusă de proxeneţi pentru a se prostitua la stradă, într-o parcare din apropiere de municipiul Roman. Pentru că, în primă fază, a refuzat să îşi vândă trupul, Georgiana a fost lovită de tatăl lui Daniel Ambrozie, - care are acelaşi prenume -, cu o curea în zona capului. În acelaşi timp, o altă tânără, Diana (19 ani), care era şi ea captivă, era bătută cu un cablu de Ambrozie junior.

În prima zi „la stradă“, Georgiana a avut trei clienţi, toţi banii ajungând la familia Ambrozie. Ulterior, fata avut, în medie, câte 5 clienţi pe zi, tariful perceput fiind de 200 de lei pe oră. Proxeneţii aveau montate camere video pe o maşină parcată lângă prostituate, astfel încât acestea erau supravegheate, şi nu puteau fugi. „Persoana vătămată a discutat cu Diana în legătură cu ceea ce făceau, şi au decis să fugă împreună. Nu îşi mai doreau să continue practicarea prostituţiei. La un interval de circa două săptămâni în care au practicat prostituţia, a ieşit pe poartă împreună cu Diana dorind să ajungă la domiciliul său. Ambrozie Daniel-fiul le-a văzut, le-a luat de păr pe amândouă. Au fost duse în casă de către acesta, care le-a legat cu o sfoară de mâini şi de picioare de pat şi a adus un băţ cu spini de afară şi a lovit-o cu el în zona corpului. În momentul în care Daniel a văzut că persoana vătămată începuse să sângereze, a dezlegat-o şi a dus-o în baie pentru a se spăla, au precizat surse judiciare, pentru „Ziarul de Iaşi“.

Şi-a tăiat venele

Ulterior acelui eveniment, fata a fost bătută în mod repetat de proxeneţi. În martie, crezând că nu mai poate scăpa din casa familiei Ambrozie, Georgiana a încercat să îşi taie venele de la mâini. Nu a avut curajul să meargă până la capăt, iar când a văzut că sângerează, s-a oprit şi şi-a oprit hemoragia. La scurt timp, într-o altă zi, înainte de a fi dusă în parcarea unde trebuia să se prostitueze, i-a spus lui Daniel că are faţa prea umflată - de la bătăi, pentru a mai ieşi la stradă. Profitând de faptul că a rămas singură acasă, a fugit la domiciliu şi a încercat să îi explice mamei sale vitregi ce s-a întâmplat. Cei trei membri ai familiei Ambrozie din Podu Iloaei au procedat similar şi cu alte fete, trei dintre acestea fiind părţi vătămate în dosarul în care au fost trimişi în judecată, recent, pentru trafic de carne vie. În afară de Georgiana, pe lista victimelor mai apare o altă minoră.

O altă victimă a practicat prostituţia sub supravegherea aceloraşi proxeneţi fie într-un apartament din Iaşi, din Piaţa Unirii, fie chiar într-un bordel din Germania. Daniel jr., Daniel şi Alin Ambrozie sunt în prezent arestaţi preventiv, decizia ca aceştia să rămână în spatele gratiilor fiind menţinută, acum două zile, de către Curtea de Apel Iaşi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei