Şi-a ucis fratele geamăn, după ce a dat foc la casă
Dimensiune font:
Odioasa crimă s-a petrecut luni seara, în comuna Trifeşti. Cei doi fraţi erau cunoscuţi ca fiind consumatori înrăiţi de alcool.
Un bărbat de 42 de ani şi-a ucis cu sânge rece fratele geamăn, după ce au consumat împreună alcool. Odioasa crimă s-a produs luni seara, în localitatea ieşeană Trifeşti. Mihai Albu locuia în casa părintească după decesul părinţilor, iar fratele său, Petru Albu locuia pe unde apuca. Cei doi erau împătimiţi ai consumului de alcool. „Le plăcea să bea. Au vândut tot din casă. Nu mai au nici măcar scaune. Nu sunt căsătoriţi şi nu au copii”, a declarat Alexandru Ivănucă, primarul comunei Trifeşti. P e 11 august, Mihai şi-a incendiat locuinţa. Auzind de asta, Petru a mers să vada ce s-a întâmplat, după care s-a apucat de băut. „Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Trifeşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Petru A. Au ars aproximativ 20 metri pătraţi de acoperiş, 40 mp planşeu din scândură, trei uşi şi două ferestre. Cauza probabilă a incendiului a fost focul pus intenţionat”, a precizat lt. Elena Covalschi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. După ce au băut peste măsură, pe la ora 21.00, între cei doi gemeni s-a iscat un conflict, iar Petru a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat mortal pe Mihai, în zona toracelui. Agresorul a fost reţinut ieri pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu propunerile legale. Andrei HURBEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau