Şi cu banii luaţi şi fără apă
Dimensiune font:
Bătaie de joc marca Aquavas, la adresa abonaţilor de bună-credinţă. Cu toate că suportă cu stoicism toate inconvenientele legate de lucrările interminabile pe care societatea le execută, o mulţime de abonaţi din Zona Delea a municipiului Vaslui sunt supuşi sistematic la umilinţe greu de imaginat. Cetăţenii din zonă sunt deconectaţi de la alimentrea cu apă deşi sunt cu plata facturilor la zi, iar societatea a început să trimită facturile curente însoţite de somaţii de plată.
„Cu toate că am plătit mereu la timp şi nu am avut niciodată întârzieri, m-am trezit într-o zi că nu mai am apă acasă. Când am sunat la dispecerat să cer informaţii, mi s-a răspuns că am fost deconectat pentru neplată. Nimeni nu a vrut să accepte că este vorba despre o greşeală. După insistenţe şi după ce am prezentat dovada plăţilor mereu la zi, am fost reconectat şi mi s-au prezentat scuze. La următoarea factură, însă, am vazut ataşată şi o somaţie de plată. Nu mi se pare firesc acest lucru, mă simt efectiv hărţuit. Factura curentă are un termen legal de plată şi nu trebuie să fie însoţită de somaţii. O să-i acţionez în instanţă pe cei de la Aquavas”, a declarat un cetăţen care locuieşte pe strada Delea.
Reprezentanţii Aquavas nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere cu privire la această situaţie.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau