Şmenuri cu locuri de veci
Dimensiune font:
Un ieşean a fost dat pe mâna judecătorilor pentru ţepe cu… locuri de veci. Potrivit procurorilor, în 2010, Paul Diaconescu a indus în eroare doi ieşeni. Mătuşa bărbatului, Veronica S., concesionase cele două loturi de la Cimitirul „Eternitatea” unor cunoştinţe care au avut grijă de ea la bătrâneţe, însă apoi i-a făcut procură nepotului ca să le doneze. La rândul său, Diaconescu a concesionat terenurile altor doi inşi, de la care a primit, în total, 3.900 de lei.
Totul a ieşit la iveală când să se înregistreze tranzacţiile la administraţia cimitirului. „Părţile vătămate s-au prezentat la Servicii Publice în vederea întocmirii documentelor legale cu privire la concesiunea celor două locuri de înhumare, însă ulterior au fost înştiinţate că, întrucât au fost depuse patru solicitări individuale de reconcesionare pentru cele două locuri, soluţionarea a fost sistată până la stabilirea situaţiei”, au precizat procurorii.
În timpul anchetei, Diaconescu a susţinut că n-a ştiut despre aranjamentele mătuşii. La rândul său, bătrâna a spus că, din cauza vârstei, nu prea şi-a dat seama ce acte semnează. De altfel, în timpul anchetei, femeia a murit. Pentru ea, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale, în vreme ce Diaconescu a fost trimis în judecată pentru înşelăciune. Cele patru familii care au crezut că vor primi locuri în cimitir vor acum să recupereze sume cuprinse între 600 şi 2.443 de lei. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau