Smiley s-a întâlnit cu elevii din medii sociale vulnerabile
Dimensiune font:
Lecții de scriere, cântece interpretate în cor de cei mici și „meditații” la desen – acestea au fost câteva dintre activitățile din programul lui Andrei Maria, nimeni altul decât îndrăgitul cântăreț Smiley, care a vizitat, în calitate de ambasador UNICEF, elevi din Buhuși, cuprinși în programul „Educație Incluzivă de Calitate”.
Într-o clasă mică, o fetiță din clasa pregătitoare a Școlii „Mihail Andrei”, din cartierul Orbic, l-a primit pe artist cântând „Pierdut buletin”, înainte ca acesta să se așeze lângă elevi, pentru ora de desen, ocazie cu care a primit indicații despre cum să coloreze. La școala din Orbic, 90% dintre elevi sunt romi și deviza școlii - „Am carte, am uși deschise” - este scrisă la intrarea în instituție, atât în română, cât și în limba romani.
La finalul unei zile de vizite la familii ce fac eforturi să își țină copiii la școală, Smiley, ambasador UNICEF, a vorbit despre experiența sa. „Am trăit toate emoțiile într-o zi. M-am bucurat, am cântat, m-am distrat cu copiii, cu profesorii și, după aia, m-am întristat definitiv după ce i-am văzut în ce situație sunt unii”, a mărturisit Smiley.
El a povestit despre momentul în care a ajutat un copil din școala primară să își scrie numele. „El știa să scrie, dar cam greu și i-am explicat mamei că e important ... nu să-l verifice, că nici ea nu știe să scrie, dar măcar să îl pună să îi citească”, a menționat cântărețul.
Pentru el, renunțarea la școală înseamnă anularea oricărei șanse. Smiley a adăugat că propunerea de a fi ambasador UNICEF a venit din partea organizației. „Iubesc copiii și orice pot să fac să ajut UNICEF voi face negreșit și aproape necondiționat. Singura condiție e timpul. Nu fac nimic din ce n-aș fi făcut în mod normal”, a conchis cântărețul. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau