Şoferii vor scăpa de calvarul traficului din Bacău
Dimensiune font:
Traficul bară la bară de la intrarea în Bacău, prin zona de sud, are şanse să devină în curând doar o amintire * un test de anduranţă pentru şoferi şi călători şi de rapiditate pentru pietoni, semaforul de la intrarea dinspre Bucureşti va fi, în sfârşit, desfiinţat
Municipiul Bacău, oraş fără şosea de centură (abia a început construcţia acesteia), pune la încercare nervii, timpul, dar şi rapiditatea de mişcare. Zilnic sunt supuşi acestor „teste“ şoferii băcăuani, dar şi cei aflaţi în tranzit prin Bacău, călătorii cu autobuzul - singurul mijloc de transport în comun din oraş - sau pietonii.
Pentru că oraşul nu dispune deocamdată de altă variantă de trafic, tot traficul de tranzit, cel greu inclusiv, parcurge intrarea în municipiu dinspre Bucureşti, până la acel semafor. De acolo, o parte din traficul greu spre Roman, Iaşi, Suceava, Vaslui etc. este deviată pe varianta Izvoare - Letea Vechea, iar o altă parte va fi deviată la următorul semafor important, cel de la Narcisa, spre Oneşti, Moineşti, Braşov etc. Porţiunea Ura - Narcisa ar putea fi parcursă, în condiţiile unui trafic normal, în trei minute.
Faptul că semaforul de la intersecţia Republicii, Chimiei şi Aeroportului ori nu a fost temporizat corespunzător ori nu face faţă traficului supraaglomerat generează blocaje zilnice în trafic în acea zonă.
Afectaţi sunt nu doar şoferii, ci şi călătorii cu autobuzul. O altă realitate este accea că autobuzele circulă rar, băcăuanii din zonă fiind nevoiţi să petreacă, pe lângă cele 10-15 minute de aşteptare în staţie, alte 10-15 minute în trafic, în autobuz, pe porţiunea Ura - Narcisa, pe care, în condiţiile unui trafic normal, ar parcurge-o în trei minute. Astfel, mersul la serviciu, în centrul oraşului, poate deveni o adevărată „aventură”, care mănâncă mai mult timp decât parcurgerea distanţei Bacău - Roman. Şi în week-end situaţie este identică.
În sfârşit, o soluţie!
După ani de aşteptări, semaforul din intersecţia Republicii - Chimiei - Aeroportului va fi desfiinţat. În locul acestuia va fi amenajat un sens giratoriu. După avizarea proiectului de către Poliţia Rutieră, sensul giratoriu va funcţiona o perioadă provizoriu. Dacă efectele vor fi pozitive, acesta va fi amenjat definitiv.
Mai mult, actuala administraţie intenţionează să reamenajeze întreaga porţiune Ura - Narcisa, cu sensuri giratorii şi separatoare de sens, noi treceri pentru pietoni etc.
Un al doilea sens giratoriu va fi amenjat la ieşirea din Bacău spre Vaslui. Astfel, la ultima şedinţă de Consiliu Local Bacău, s-a aprobat, prin rectificarea bugetară, alocarea sumei de 19.200 de lei pentru ambele sensuri giratorii. Petronela IANĂU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau