Spărgători de magazine, prinşi în flagrant
Dimensiune font:
Doi tineri au ajuns pe mâna poliţiştilor în timp ce încercau să dea o spargere la o societate comercială. Pe 7 septembrie, la ora 3.10, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie, în timp ce-şi desfăşurau activitatea de patrulare pe str. Gării, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în faţa unei societăţi comerciale se aflau doi tineri care, la vederea echipajului, au încercat să fugă spre str. Zugravi. S-a procedat la urmărirea persoanelor, acestea fiind imobilizate la scurt timp. Cu ocazia legitimării, s-a stabilit că este vorba despre Florin P. (19 ani, din Brăila) şi Marinel M. (28 ani, din Floreşti). La controlul corporal, asupra lui Florin P., s-au găsit într-o borsetă două şurubelniţe, doi cleşti, un cuţit şi un spray iritant-lacrimogen. Continuând verificările în zonă, s-a constatat că la două frigidere amplasate în faţa magazinului lipsesc lacătele care asigurau sistemele de închidere, la unul dintre acestea uşa fiind întredeschisă. Hoţii au fost duşi la Secţia 2 Poliţie, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt calificat. Andrei HURBEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau