Spaţii insuficiente de depozitare a cerealelor
Dimensiune font:
În 2015 au fost deschise doar 5 depozite
Potrivit ordonanţei de urgenţă nr. 12/2006, producătorii de cereale trebuie să păstreze producţia destinată comercializării numai în spaţii de depozitare autorizate de către Direcţia pentru Agricultură, iar vânzarea acestora pe piaţa internă sau la export se face numai din spaţii de depozitare autorizate, pe baza contractelor de vânzare- cumpărare şi a facturilor fiscale.
531.389 tone, capacitate de depozitare
În vederea asigurării trasabilităţii cerealelor pe piaţă, partenerii de pe filieră au obligaţia furnizării de informaţii statistice lunare de evidenţă a mişcării stocurilor de cereale şi oleaginoase. De asemenea, funcţionarea capacităţilor de depozitare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 7.000 şi 10.000 lei, iar achiziţionarea cerealelor de către operatorii economici, din spaţii de depozitare care nu deţine autorizaţie de depozit, se sancţionează cu amendă între 4.000-5.000 lei.
„De la apariţia actului normativ şi până în prezent au fost emise 149 autorizaţii de depozit, din care 6 autorizaţii au fost eliberate în cursul anului 2015. Capacitatea totală de depozitare cereale, autorizată la nivelul judeţului este de 531.389 tone, din care 180.795 tone în silozuri şi 350.594 tone în magazii. Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în judeţ, au fost construite 11 spaţii de depozitare cereale, cu o capacitate totală de stocare de 64,300 tone, din care 31.800 tone în silozuri şi 32.500 în magazii”, a declarat directorul Direcţiei de Agricultură a Judeţului Vaslui, Gigel Crudu.
Acesta a precizat că la nivelul judeţului ar mai trebui înfiinţate astfel de spaţii de depozitare.
Citeşte şi: Cresc cotizaţiile vânătorilor şi pescarilor
Tudor IFRIM
În judeţ sunt 11 spaţii de depozitare a cerealelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau