Spectacol aviatic şi curse de raliuri la Iaşi
Dimensiune font:
* un eveniment de amploare va avea loc săptămâna aceasta la Iaşi, organizat de Aeroportul Iaşi în parteneriat cu Asociaţia Aeronautică Română, acesta fiind o premieră pentru zona Moldovei * pentru ieşeni se pregăteşte un spectacol de acrobaţii aviatice şi auto-moto
În urma succesului înregistrat în anii anteriori, administraţia aerogării ieşene pregăteşte o nouă surpriză ieşenilor, prin „AeroDrive Show 2015”. Potrivit organizatorilor, evenimentul va costa în jur de 700.000 lei, jumătate din această sumă fiind asigurată de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi. Până în prezent, au avut loc opt ediţii ale festivalului aeronautic, care au atras peste 100.000 spectatori. Activităţile în cadrul festivalului vor avea loc duminică, 14 iunie, începând cu ora 17.30, în spatele complexului comercial Era Păcurari. „Ţinând cont de succesul pe care l-a înregistrat festivalul aeronautic încă de la prima ediţie, în data de 14 iunie 2015, Asociaţia Aeronautică Română în parteneriat cu Aeroportul Internaţional Iaşi intenţionează să organizeze cea de-a IX-a ediţie a festivalului în zona de vest a municipiului Iaşi, cu un nou concept, în care acrobaţiile aeriene se vor sincroniza cu cele ale piloţilor de raliu şi de motociclism, având ca scop menţinerea continuităţii spectacolului aeronautic din judeţul Iaşi şi transformarea acestuia într-unul din evenimentele cultural-artistice de referinţă ale judeţului Iaşi şi care să vină în sprijinul dezvoltării turistice a zonei”, au precizat organizatorii evenimentului „AeroDrive Show 2015”. Programul cuprinde evoluţii aeriene cu avioane de înaltă acrobaţie, motoparapante, motodeltaplane, lansări de paraşutişti, evoluţii ale piloţilor auto şi moto de raliu, off-road şi enduro, precum şi programe de exerciţii demonstrative realizate de echipe din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ISU Iaşi, SMURD, Asociaţiei Aeronautice Române, Aeroclubului României, Agenţiei de Paraşutism, Federaţiei de Paraşutism din Republica Moldova şi ale cluburilor private din domeniile aeronautic, automobilism şi motociclism. „Intrarea este liberă pentru public, va fi un eveniment cu adevărat spectaculos. Pasionaţii de aviaţie din întreaga ţară, dar mai ales din zona Moldovei, sunt aşteptaţi la Iaşi. AeroDrive Show este un spectacol în premieră, este un concept care combină puterea, precizia, dar şi arta pilotării, fie că vorbim de aeronave sau automobile” a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi. Potrivit raportului de buget, cheltuielile de publicitate valorează cât un sfert din costurile evenimentului. Astfel, pentru promovarea evenimentului, Aeroportul Iaşi va cheltui aproape 200.000 lei, ceea ce înseamnă spoturi publicitare în mass-media, flyere, bannere, publicitate online şi invitaţii oficiale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau