Spitalul de Copii, modernizat pe modelul Aeroportului
Dimensiune font:
Pentru reabilitarea unităţii ar fi nevoie de peste 20 de milioane de euro
Plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi şi-a dat acordul pentru modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sfânta Maria”, valoarea lucrărilor depăşind suma de 21 de milioane de euro. În acest context, autorităţile judeţene trebuie să caute un mod de finanţare viabil pentru proiect. „Poate veni o cofinanţare puternică, de 15 milioane de euro, din partea Guvernului, şi cinci milioane de euro din partea Consiliului Judeţean. Mai putem începe lucrările pe fondurile noastre acum, că avem acest proiect tehnic întocmit, şi să trecem reabilitarea pe fonduri europene pe parcurs, imediat ce se va putea face acest lucru”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi. Potrivit acestuia, se poate aplica aceeaşi strategie ca în cazul proiectelor SMID şi cel de modernizare a Aeroportului Iaşi, unde lucrările au fost începute din bani publici, iar Uniunea Europeană (UE) a făcut decontări ulterioare. O astfel de strategie ar fi benefică, din perspectiva preşedintelui CJ Iaşi, deoarece ar face „o impresie bună”. „Dacă Uniunea Europeană va vedea că noi am avut încredere în proiectul nostru şi am pus banii la bătaie, atunci s-ar putea să avem şi punctaje şi sprijinul activităţii Comisiei”, a punctat Adomniţei. Potrivit acestuia, până în momentul de faţă, Guvernul României nu a dat niciun ban pentru unitatea spitalicească aflată în subordinea CJ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau