Spitalul din Bârlad vrea mai mulţi bani
Dimensiune font:
Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad va intra astăzi în negocieri cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui. Managerul Angela Chirilă şi directorul medical al unităţii dr. Gabriela Daniş au solicitat o reaşezare a bugetului pe anul în curs, având în vedere şi că 78% din valoarea acestuia merge către salarii. „Pe 5 iulie am depus la CJAS toate documentele necesare pentru contractarea cu Casa, ele urmând a fi verificate până pe 22, când vom merge la negocieri. Am estimat un buget de 5,7 milioane de lei, conform calculelor stipulate în lege, în funcţie de indicatori, pacienţi şi servicii prestate. Bugetul propus este la nivelul anului trecut, buget în care este trecută şi finanţarea programelor de sănătate pentru oncologie şi ortopedie, care este asigurată tot de CJAS. Celelalte programe naţionale, pe secţii, sunt finanţate de către Ministerul Sănătăţii”, a declarat Angela Chirilă, managerul Spitalului „Elena Beldiman”. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau