Spitalul Judeţean va fi extins cu fonduri europene
Dimensiune font:
Unitatea de Primiri Urgenţe, cea mai mare unitate sanitară din judeţ urmează să fie extinsă în cadrul Programului Operaţional Regional, cu finanţare europeană. Potrivit conducerii SJU Vaslui, urmează să fie construită o clădire nouă, care va funcţiona pe lângă compartimentul deja existent. „Momentan, contractul pentru studiul de fezabilitate se află în derulare. Este vorba despre un proiect în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, la care va participa cu o diferenţă de bani şi Consiliul Judeţean, astfel încât să construim o clădire nouă, care nu o va exclude pe cea deja existentă”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Noua clădire va asigura un confort sporit pentru pacienţi, preluare mai facilă a bolnavilor, spaţii de aşteptare conforme pentru aparţinători şi circuite funcţionale îmbunătăţite. Ana-Maria BLANARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau