Spitalul Regional de Urgenţă, plimbat pe harta Iaşului

default

Dimensiune font:

| 06-09-2016 12:30

După mai bine de 9 ani de când se discută despre realizarea Spitalului Regional de Urgenţă, pentru unitatea medicală aflată astăzi doar pe hârtie încă se mai caută un amplasament. Acesta este şi motivul pentru care în acest an s-au perindat prin inima Moldovei o sumedenie de reprezentanţi de la centru, toţi o apă şi un pământ. În aceeaşi categorie intră şi secretarul de stat Corina Pop, care, prezentă ieri la Iaşi, nu a vrut să dea detalii despre amplasamentul viitorului spital. În schimb, primarul Iaşului anunţă că noua unitate medicală s-a mutat pe hartă în zona Moara de Vânt sau în zona Viticultorilor!!

Epopeea Spitalului Regional de la Iaşi continuă, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei de la Dezvoltare nefiind capabili să aleagă o zonă în care să fie ridicată noua unitate medicală, care va deservi întreaga Regiune de Nord-Est. Lipsa de profesionalism face ca proiectul marelui spital, pentru care Uniunea Europeană ne asigură sprijinul financiar, să bată pasul pe loc. Ieri, în urma vizitei secretarului de stat în Sănătate Corina Silvia Pop şi a adunăturii ei de tehnocraţi, toate informaţiile pe care le ştiau ieşenii despre locaţia în care va fi ridicat spitalul au fost date peste cap, fiind lansat un nou scenariu, despre care reprezentantul ministerului în teritoriu s-a ferit să dea prea multe detalii. „Suntem foarte aproape de a finaliza problema amplasamentului pentru noua unitate medicală. Împreună cu domnul primar şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi vom demara acest proiect, iar propunerile făcute astăzi cu privire la locaţie sunt foarte pertinente”, a declarat, sau mai bine zis a încercat să încropească două fraze tehnocrata Corina Pop. Deoarece răspunsul acesteia nu aducea nicio informaţie, la insistenţele jurnaliştilor acesta a mai putut scoate două vorbe. „În următoarele 10 zile sperăm să avem mai multe date de la Primărie despre locaţii, iar la sfârşitul acestei luni, când va fi prezent la Iaşi comisarul european Corina Creţu, să facem publică şi locaţia”, a conchis secretarul de stat Corina Pop, precizând că din superstiţie nu vrea să dezvăluie mai multe informaţii. Raportându-ne la modul în care s-au implicat tehnocraţii în acest proiect, pasându-l când la Sănătate, când la Dezvoltare, constatăm că nu de superstiţii sunt chinuiţi membri cabinetului Cioloş, ci de incompetenţă.

Citeşte şi Mihai Chirica: „Avem un portofoliu de proiecte de aproximativ 960 de milioane de lei”

Spitalul Regional va fi în Copou!
Dat fiind că reprezentaţii de la Bucureşti nu au fost suficient de convinşi că zona şes Bahlui, în vecinătatea Complexului Era, nu este inundabilă, s-a mers pe alte două variante, fiind vorba despre Moara de Vânt şi zona Viticultorilor”, explică edilul. Dacă primul amplasament se regăsea deja în studiul de soluţii înaintat cu mult timp în urmă de Primăria Iaşi Ministerului Sănătăţii, pe când acesta era condus de Nicolae Bănicioiu, spaţiul liber de pe dealul Copoului apare abia astăzi în discuţie, un lucru nou pentru toţi cei care au urmărit acest subiect. „În studiul de soluţii înaintat de noi nu am cuprins şi zona Viticultorilor, deoarece terenul nu aparţine Primăriei, ci Agenţiei Domeniilor Statului (ADS). Acolo sunt trei parcele, care însumează 50 de hectare, însă pe noi ne interesează cea mai mică, de aproximativ 18 hectare. Atât amplasamentul de la Moara de Vânt, cât şi cel al fostelor Podgorii Copou sunt analizate, dar eu cred că va avea câştig de cauză cea de-a doua variantă, deoarece permite accesul cu uşurinţă al cadrelor medicale şi al studenţilor la medicină, deoarece se urmăreşte şi realizarea unui campus medical în vecinătatea spitalului”, explică Chirica.
În ceea ce priveşte accesul către zona Viticultorilor, acesta urmează să se facă pe la rondul Păcurari spre Copou, pe o arteră specială, care să nu aibă legătură cu aglomeraţia traficului din oraş. Dacă şefii de la centru vor opta pentru varianta Moara de Vânt, atunci accesul pacienţilor se va face dinspre viitoarea centură mică, pentru realizarea acestui tronson urmând să pună „umărul la muncă” şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. „Deşi proiectul Spitalului Regional nu se va face sub îndrumarea nostră directă, vom fi alături de Primărie pentru realizarea infrastructurii rutiere aferente acestei investiţii. Astfel, este posibil ca axa 3-centura uşoară- să devină o prioritate”, declară Maricel Popa.
Reamintim că la Iaşi primii paşi pentru ridicarea Spitalului Regional de Urgenţă s-au făcut încă din 2007, fiind realizat şi un studiu de fezabilitate care a înghiţit jumătate de milion de euro. Anca BURNICHE
* * *
Din 2007 până în prezent s-au perindat pe la conducerea Ministerului Sănătăţii Eugen Nicolăescu, Ion Bazac, Adrian Videanu, Cseka Attila, Ritili Ladislau, Vasile Cepoi, Victor Ponta, Raed Arafat, Nicolae Bănicioiu şi Patriciu Achimaş-Cadariu, niciunul dintre aceştia nefiind în stare să urneasă proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei