Splai Bahlui Mal Drept, deschis circulaţiei auto în mare secret!
Dimensiune font:
Se circulă într-un singur sens, dinspre Podul de Piatră spre Podu Roş
Cu toate că nu este complet finalizat, Splai Bahlui Mal Drept poate fi folosit de şoferii ieşeni pe tronsonul cuprins între Podul de Piatră şi Podu Roş. Primele maşini au circulat încă de miercuri seara, ieşenii neştiind că se poate rula pe aici. „Nu ştiam. Credeam că trebuie asfaltat complet şi după aceea va fi deschis”, spune un taximetrist ieşean. Mai mult, lipsesc marcajele şi indicatoarele rutiere care să reglementeze circulaţia, lucru care nu mai contează, atât timp cât există o legătură directă cu Podu Roş pentru cei care vin dinspre Podul de Piatră.
Lucrările de modernizare a Splai Bahlui Mal Drept sunt făcute de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală proiectului este de aproximativ 30,7 milioane de lei, din care 12 milioane de lei sunt prevăzute în bugetul local al acestui an. Lucrările se vor desfăşura pe aproximativ şase kilometri, fiind prevăzută reabilitarea carosabilului pe traseul dintre Podul de Piatră şi podul Sfântul Ioan, dar şi refacerea şos. Naţionale pe sectorul dintre Podu Roş şi Podul de Piatră.
A fost închisă Şoseaua Naţională
În schimb, circulaţia rutieră pe şos. Naţională, între Podul de Piatră şi b-dul D. Cantemir, a fost oprită complet. Aici urmează a fi realizate lucrări la reţeaua de termoficare, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare de circa 87 de milioane de lei. Strada va fi şi reabilitată, urmând a avea sens unic dinspre Podu Roş spre Podul de Piatră. FOTO/VIDEO, pe www.ziarulevenimentul.ro Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau