Start pentru „Piatra Curată”
Dimensiune font:
Primăria Piatra Neamţ dă startul unei noi ediţii a campaniei de ecologizare „Piatra Curată”. Acţiunea se desfăşoară pe toată durata lunii aprilie, fiind invitaţi să se implice toţi cetăţenii municipiului. Pentru această ediţie, municipalitatea pietreană va achiziţiona puieţi de arbuşti ornamentali ce vor fi distribuiţi asociaţiilor de locatari după data de 11 aprilie la foişorul din Parcul Ştefan cel Mare. Se vor achiziţiona şi puieţi de arbori şi arbuşti ce vor fi plantaţi împreună cu instituţiile şi organizaţiile ce se vor alătura campaniei. „Vă invităm să vă alăturaţi demersului nostru pentru a ne păstra statutul de oraş verde şi curat! Ne mândrim cu statutul de Perlă a Moldovei care este confirmat de locul fruntaş la nivel naţional pe care îl ocupă Piatra Neamţ în sondajele privind curăţenia oraşului. La această ediţie a campaniei vom implica într-o foarte mare măsură şi asistaţii sociali care trebuie să presteze ore de muncă în folosul comunităţii”, a declarat primarul Dragoş Chitic. Ca şi în anii trecuţi, Primăria a alocat pentru această campanie 15.000 lei. În 2017, campania s-a bucurat de un real succes, fiind plantaţi 2.000 de butaşi de trandafir, 5 lei/bucata, care au fost împărţiţi asociaţiilor de locatari, ONG-urilor şi şcolilor din Piatra Neamţ.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau