Staţie de tratare a apei pentru 200.000 de persoane, reabilitată cu 20 milioane lei
Dimensiune font:
Au fost finalizate lucrările la extinderea şi reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile Ştefăneşti * lucrările au fost efectuate de firma Coral SRL Tulcea şi reprezintă primul contract semnat din mega-proiectul de 127 milioane euro al companiei de apă Nova ApaServ
Contractul a fost semnat în 9 septembrie 2012 pentru o valoare de 20,1 milioane euro fără TVA, dar s-au făcut economii de 700.000 lei pe parcursul execuţiei prin optimizarea cheltuielilor. Staţia de la Ştefăneşti are ca sursă de apă bazinul de acumulare Stânca, de pe Prut, fiind considerată cea mai pură sursă de apă din ţară, cu o capacitate de stocare de 1,2 miliarde metri cubi de apă.
Cătălin Fetcu, reprezentantul Nova Apaserv, a declarat că staţia nouă de la Ştefăneşti are o capacitate dublă de tratare a apei faţă de cea veche. Mai mult, noua staţia are capacitatea de a alimenta o populaţie de 200.000 de locuitori şi că va trimite apa din Prut până la Săveni şi chiar până în judeţul Iaşi, la Andreişeni şi Bivolari, adică pe o distanţă de 100 km.
„Asta înseamnă că are capacitatea de a alimenta jumătate din populaţia judeţului Botoşani”, a declarat Gheorghe Sorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, prezent la conferinţa de presă care a marcat închiderea lucrărilor de modernizare a staţiei Ştefăneşti.
Cealaltă jumătate de judeţ, cea vestică, este alimentată din sursa Siret, din bazinul de acumulare de la Bucecea. Gabriel Cîrlan, directorul general al Nova Apaserv, a spus că sursa de apă Prut este considerată a fi una dintre cele mai pure din ţară pentru că nu are poluatori pe cursul său, are un bazin de acumulare foarte mare, de 1,2 miliarde metri cubi la Stânca, ceea ce înseamnă că apa trimisă pe reţea are un grad mic de turbiditate, adică de mâl. Staţia de tratare de la Ştefăneşti va trimite apă şi magistrala de apă nou construită, care va fi finalizată în vară, şi care va alimenta oraşul Săveni şi comunele din jur, Mihălăşeni, Hăneşti, Vlăsineşti, Ştiubieni.
„Staţia intră în funcţiune la capacitate maximă când dăm şi alimentarea la Săveni. Acum avem nevoie de 6.000 mc pe zi, dar vom avea nevoie de 19.000 mc pe zi când vom alimenta şi Săveniul, care până acum a fost alimentat din sursa Negreni, care nu este conformă”, a declarat şi Florin Nicolau, reprezentant al Nova Apaserv.
La conferinţă au mai participat şi Cristian Achiţei, vicepreşedintele CJ, Radu Judele, administrator public al CJ, conducerea operatorului de apă, reprezentanţi ai firmelor constructoare.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau