Stocuri de sânge aproape inexistente, la Centrul de Transfuzii Suceava
Dimensiune font:
Angajaţii caută donatori pe Facebook
Situaţie limită, la Centrul de Transfuzii Suceava. Stocurile de sânge sunt aproape epuizate din lipsă de donatori. În ultimele două săptămâni, în medie doar 12 persoane au venit aici zilnic pentru a dona sânge şi a salva astfel vieţi. Angajaţii centrului au ajuns să caute donatori pe reţelele de socializare. Pe pagina de Facebook a instituţiei a fost postat un mesaj disperat care face apel la solidaritate pentru ca pacienţii care au mare nevoie de transfuzii în urma unor accidente rutiere grave sau a unor boli să poată avea o şansă la viaţă. În mesaj se menţionează că stocurile de sânge ale centrului sucevean sunt aproape inexistente. „Din cauza stocurilor de sânge ce sunt aproape inexistente, vă rugăm să veniţi la donare! Viaţa semenilor noştri depinde de noi!”, este apelul celor de la Centrul de Transfuzii Suceava. Medicul Dana Corociuc declară că centrul nu poate acoperi cererile de sânge din Spitalul Judeţean Suceava şi că este nevoie de o campanie de mobilizare a sucevenilor pentru ca ei să doneze. Donatorii trebuie să aibă vârsta între 18 şi 60 de ani, sa fie sănătoşi, fără afecţiuni cronice sau acute (precum virozele respiratorii de sezon) şi să nu fi consumat alcool cu 2 -3 zile înainte.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau