Străzi asfaltate după un deceniu de aşteptare
Dimensiune font:
Primăria a anunţat, în sfârşit, demararea licitaţiilor pentru repararea unor străzi din zonele Copou şi Galata. Printre acestea se regăsesc deja celebrele străzi Viticulturi şi Aleea Strugurilor, zone ignorate de edili, în ciuda numeroaselor solicitări venite din partea locuitorilor
Mai multe artere rutiere din municipiul Iaşi vor face parte dintr-un amplu program de proiectare şi reabilitare, demarat anul acesta. În acest pachet sunt incluse străzi ale căror rezidenţi solicită de ani buni intervenţia asfaltatorilor, cum ar fi cele din Galata sau şoseaua Iaşi – Voineşti. Chiar şi aşa, însă, ieşenii care locuiesc în aceste zone vor mai trebui să aştepte până a vedea noroiul înlocuit cu asfalt întrucât, în cazul respectivelor străzi, este vorba doar de demararea procedurile de proiectare. „Am demarat licitaţii de proiectare pentru străzile Viticultorilor, Gloria, Smârdan, Timpului, I. C. Constantineanu, Petre Vancea, Podoleanu, Poienilor, Strugurilor, Semănătorului, Alba Iulia, Moşu şi Ogorului, aleile Strugurilor şi Tudor Neculai, fundac Strugurilor, şoselele Iaşi – Voineşti, Iaşi - Bârnova şi Bulevardul Primăverii”, a spus primarul interimar Mihai Chirica.
Galata, cartierul contrastelor
Cel puţin în cazul locuitorilor din Galata, aceştia aşteaptă de ani buni apariţia echipelor Citadin. În fiecare an li s-a promis că zona va fi asfaltată, numai că, de mai bine de un deceniu, nu s-a reuşit nici măcar turnarea câtorva basculante de piatră spartă, care să mai acopere noroiul în care localnicii se afundă zi de zi. „Vă contactez în intenţia de a vă sesiza şi, totodată, de a mă informa despre starea drumurilor din zona Aleii Strugurilor şi a drumurilor adiacente. Vă rog să ne spuneţi care este soarta zonei noastre în ceea ce priveşte vreun program european de amenajare sau vreo intenţie de reabilitare a infrastructurii zonei, întrucât sunt străzi unde amenajarea tuturor utilităţilor este gata”, reclama un ieşean, în urmă cu doi ani. Iritarea locuitorilor de pe Strada Strugurilor a fost amplificată de faptul că pe alte două străzi învecinate nu vezi urmă de noroi. Este vorba de străzile Podişului şi Văleni, asfaltate complet, întrucât aici locuiesc fostul primar Constantin Simirad şi deputatul Costel Adăscăliţei.
O nouă tentativă de a reabilita malul drept al râului Bahlui
Alte 12 străzi vor intra în reparaţii chiar în acest an. Astfel, licitaţii pentru execuţia de lucrări vor fi organizate pentru străzile Cazărmilor, Bucium, Plopii fără Soţ, Dealu Bucium, Iancu Bacalu, Petru Movilă, Sfântul Andrei, Tănăsescu şi Atelierului şi fundacurile Păun, Bucium şi Socola. De asemenea, strada Gheorghe Asachi şi bulevardul Dimitrie Cantemir vor face obiectul unei licitaţii care va implica atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări.
Tot anul acesta, ar urma să înceapă reabilitarea malului drept al Bahluiului, care nu a putut fi dusă la bun sfârşit în 2015 din cauza contestaţiilor care au blocat atribuirea contractului. „În acest an, vrem să începem reabilitarea zonei Splai Bahlui Mal Drept. Pentru acest proiect, dorim să atragem şi o eventuală finanţare europeană”, a mai afirmat primarul interimar. Tudor DAMASCHIN
* * *
34
Este numărul străzilor care vor vedea asfalt nou, începând de anul acesta
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau