Sute de oameni pentru un bilet la meciul Foresta - Steaua
Dimensiune font:
Partida va avea loc joi, în cadrul Cupei României * pentru ca meciul să aibă loc, Primăria Suceava a plătit 50.000 de euro pentru închirierea unei nocturne
Sute de oameni au stat, ieri, ore în şir la rând ca să-şi cumpere bilete pentru meciul dintre Foresta Suceava şi Steaua. Biletele au fost puse în vânzare la ora 15.00, dar primul suporter, Aurel Polic, s-a aşezat la rând la ora 7.00. El a venit de la Vatra Moldoviţei ca să fie sigur că joi, 26 octombrie, când va avea loc partida, va fi pe stadionul Areni. „Am venit de la o sută de kilometri distanţă. Voiam să fiu sigur că am loc pentru că stadionul este mic”, a spus Polic. Cel de-al doilea suporter a ajuns la stadion pe la ora 7.30. Iulian Albu este din Corlata şi ne-a spus că, în general, ţine cu Steaua, dar la meciul care se va juca pe Areni va fi de partea Forestei. Coada s-a întins de la intrarea principală de pe stadion, până aproape de sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pe o distanţă de aproximativ de jumătate de kilometru. Biletele costă între 30 şi 50 de lei bucata şi un microbist poate să cumpere doar patru bilete.
Lumină de 50.000 de euro pe Areni
Stadionul Areni a fost construit în 1963. Are o capacitate de 12.500 de locuri, dar foarte multe sunt inaccesibile pentru că partea de sus a tribunei a doua nu este sigură şi a fost închisă. Practic, pentru meciul cu Steaua vor fi disponibile în jur de 7.000 de locuri. În jur de 1.000 de bilete vor fi distribuite direct de organizatorii meciului, gazde şi musafiri, iar alte aproximativ 6.000 sunt scoase la vânzare la singura casă disponibilă pe Areni. Microbiştii din Suceava aşteaptă partida cu sufletul la gură. Meciul aduce o premieră. Pentru prima dată de la inaugurarea stadionului, partida se va disputa pe timp de noapte, iar Primăria a scos din vistierie 50.000 de euro ca să închirieze o nocturnă.
Oana ŞLEMCO
Foresta Suceava-Steaua Bucureşti, meci din Cupa României, va avea loc pe 27 octombrie, de la ora 21.30.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau