Târg de produse tradiţionale fabricate în Botoşani
Dimensiune font:
Primăria Botoşani, Direcţia Agricolă şi Instituţia Prefectului au organizat un târg al produselor tradiţionale fabricate în judeţul Botoşani. Expoziţia s-a deschis ieri pe Pietonalul Unirii şi reuneşte producători locali de mezeluri, lactate, apicultori, panificatori şi un cultivator de trandafir care procesează petalele.
Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole, a oferit, la deschiderea târgului, patru certificate de „produs tradiţional” firmei Viofanny Săveni pentru caş, urdă, brânză frământată şi brânză de vaci.
Apicultorul Iustin Marineac a oferit botoşănenilor ceai de lavandă îndulcit cu miere de albine, produs rezultat în urma colaborării cu o cultivatoare de lavandă din judeţ. „Lavanda este pusă la macerat în miere şi când se face ceaiul nu mai este nevoie de un alt îndulcitor”, a declarat Marineac.
Şi Corneliu Maftei, preşedintele Asociaţiei „Mierea Bună” Dorohoi-Botoşani, a venit cu un produs-vedetă: Elixir. „Suntem aproape de a finaliza dosarul pentru a fi depus la Ministerul Agriculturii în vederea atestării acestui produs miraculos pentru sănătate. Elixir are, pe lângă miere, şi apilarnil, produs de trântorul din stup, cu efecte foarte bune pentru starea de sănătate a persoanei”, a spus Maftei. Târgul se va încheia duminică, 4 martie.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau