Târguri de Sfânta Maria la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Doua târguri vor avea loc la Piatra-Neamț în cea de-a doua parte a săptămânii, ambele organizate de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț. Primul care se va deschide este târgul Expo Fashion, organizat la pavilionul expozițional de pe Bulevardul Republicii, în perioada 12-16 august. Aproximativ 30 de comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte vor veni cu lichidări de stocuri, pentru ca la următoarea ediție a târgului, din luna septembrie, să fie aduse colecțiile de toamnă-iarnă.
Un alt targ care are loc săptămâna aceasta la Piatra-Neamț este cel de produse tradiționale. După o bună perioadă în care acest eveniment nu a mai fost organizat din cauza lipsei unor condiții adecvate în Piața Centrală, reprezentanții CCI Neamț doresc să reia tradiția acestor targuri.
„Ne străduim să îl facem pentru că am rupt această tradiție a târgurilor de produse tradiționale din cauza condițiilor din Piața Centrală, pentru că nu mai exista organizarea de dinainte și nici același flux de clienți. Acum cât de cât lucrurile s-au mai așezat, vrem să reluăm această tradiție, într-o vreme se organizau lunar și chiar mai des de, iar lumea chiar aștepta acest târg”, spune Elena Miron, director CCI Neamț
Târgul de produse tradiționale va avea loc în perioada 13- 16 august, participanți fiind în principal producători din Neamț, dar și din Ardeal și Bucovina.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau