Tarife speciale pentru transportul elevilor şi studenţilor
Dimensiune font:
Municipalitatea ieşeană doreşte să vină în sprijinul elevilor care frecventează cursurile de zi ale şcolilor din sistemul de stat şi particular acreditate şi studenţilor în vârstă de până la 26 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate. Aceştia vor beneficia de acordarea de tarife reduse cu 50% din tarifele integrale aprobate prin HCL nr. 400 din 29 decembrie 2015, şi gratuitate pentru elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă şi studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii, pe mijloacele de transport în comun, prin curse regulate pe raza municipiului Iaşi. Noile tarife urmează a fi avizate de consilierii locali în şedinţa de miercuri, 30 aprilie. Practic, categoriile enunţate mai sus vor plăti 1 leu biletul cu o călătorie, 2 lei pentru cel cu două călătorii şi 9 lei pentru un set de zece bilete. De asemenea, abonamentul pe o linie valabil 30 de zile va costa 36,5 lei, iar cel pe două linii 43,5 lei. Un liber pe toate liniile va putea fi achiziţionat penstru suma de 58 lei, iar liberul pe o zi, la valoarea de 4 lei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau